Hotnews.ro Ultimul Minut (RSS)

duminică, 30 martie 2008

Brâncuşi şi operele lui

Iată ce am primit prin mail (transcriu exact) :

"Am aflat dela un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lângă Tg.Jiu.
Parinţii săi au fost directori la şcolile din TgJiu: cea de băieţi şi cea de fete.
Tatăl său, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casă chiar in Tg.Jiu ca să fie aproape de şcoală.
Într- o vară, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a întâlnit pe Brâncuşi în parc.
Ei se cunoşteau, căci fuseseră colegi în clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus că a venit ca să cerceteze locul
în parc, unde să amplaseze nişte monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul rzboi mondial.
Apoi Matei i-a spus că o să-i facă cunoştiinţă cu fiul său, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuşi, a rămas impresionat.
Traian era supărat când îmi povestea că comuniştii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuşi şi anume:
- Nu se chema "Coloana infinitului", ci "Coloana sacrificiului infinit" dat de eroii noştri. Pe de altă parte, dacă număraţi modulele din care este alcatuită coloana, veţi obţine un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial şi se termină cu o jumătate din modul, adic reprezintă jumătatea anului respectiv.
Al doilea monument, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, este o masă înconjurată de 12 scaune.
Deci nu "Masa tacerii", ci "Masa apostolilor neamului", iar în mijloc s-ar afla Iisus Christos.
Al treilea monument, arată ca o poartă, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste "Poarta sărutului", căci nu are legatură cumemoria eroilor, ci monumentul "Întregirii neamului", deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniţi sus cu o grindă.
Sărutul mai înseamnă şi unitate.
Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau să se alipească patriei mame, România.
Trebuie sa ştie lumea că Brâncusi a fost un sculptor simbolist.
Comuniştilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuşi, operelor lui.
De atunci a rămas aşa, iar românii parcă sunt drogaţi, nu vor să schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus să transmit în ţară aceste lucruri pe care el le ştia perfect.

Cu stimă, Liviu Popp"

Nota mea: presonal nu cred că acestea ar fi denumirile alese de Brâncuşi, pe motiv că, probabil, denumirile acceptate, au fost notate undeva de mâna autorului.
Dar ne fiind avizat, nu pot infirma documentat afirmaţiile acestui mail.
Poate este doar o sugestie, la care se pretează foarte bine monumentele respective, aşa cum arată ele şi cum au fost dispuse.
Şi în fond nu face decât să le dea altă valoare simbolică, de sorginte patriotică.
Ceea ce nu mă deranjează, ba dimpotrivă.

sâmbătă, 29 martie 2008

Gândul Zilei (4)

Sartre

Alegând rolul de ateu în viaţă, Sartre a rămas fără cele 10 porunci.
În acest moment, nu mai avea la ce să se raporteze şi i s-a facut "greaţă".
(Sartre a scris "Greaţa" ("La nausee"), o viziune a filozofiei lui existenţialiste, unde afirmă că omul e liber să facă ce vrea).

Bibilic vorbind, toţi oamenii au liber de la Dumnezeu să facă ce vor.
Dar se simt priviţi de Ochiul Său şi caută să se încadreze în anumite valori morale.
Asta dă sens vieţii lor şi nu li se mai face (teoretic) greaţă.

Uneori, totuşi, li se face lehamite.

vineri, 28 martie 2008

A murit Pruteanu

Multe lucruri ce nu mi-au plăcut, mi-a prilejuit când trăia.
Dar, acum, iată că îmi lipsesc "lucările" lui bune, pe care parcă nu mai are cine să le facă.

Suntem ca o balanţă, care cântăreşte Răul omului în viaţă, iar abia după moarte, îi adaugă Binele pe taler.
Şi vedem, prea târziu, că Binele atârnă mai greu.

Gândul Zilei (3)

Calomnia produce un efect dramatic, mult mai puternic decât lauda.
De aceea ea este mai credibilă şi mai apreciată.

sâmbătă, 15 martie 2008

Catedrala Neamului

Catedrala Neamului

Vers din „Tatăl Nostru”:
„Şi nu ne duce pe noi în ispită”

Primăvara şi muzica florilor ei, ne scot din casă la pădure.
Vă aflaţi la un picnic.
Mai departe, pe pajişte, paşte o cireadă.
Din amuzament, faceţi următoarea încercare.
Puneţi o oglindă de buzunar în faţa unui bou.
Boul nu va fi deloc impresionat de imagine şi va continua să pască, alungând muştele cu coada.
Boul din oglindă, nu există pentru el.
E un bou, dar într-un spaţiu virtual, care transcende spaţiul în care trăieşte originalul.
E un spaţiu virtual, care pentru noi există, din moment ce îl vedem.
Iar boul „nostru” nu poate concepe decât adevărul lumii în care el rumegă.
Puneţi o oglindă în faţa unei femei cu un fizic mediocru.
Ea crede că vede frumuseţe, de partea cealaltă a planului oglinzii.
Ea crede şi în altceva decât în adevărul lumii în care ea dă naştere la copii.
Ba poate chiar crede mai mult.
Poate chiar admira ceva din acel spaţiu.
Omul este animalul care vede şi alte adevăruri.
Acestea sunt transcendentale Adevărului.
Sunt adevărurile Omului, care pot fi şi neadevărate.

Aceasta, mă duce cu gândul că fiecare vieţuitoare are un spaţiu propriu, în care trăieşte, spaţiul ei vital.
Dacă un bou (ca să folosesc tot această fiinţă, pe cât de mare, pe atât de modestă) se întâlneşte pe câmp cu o oaie, e tot aia ca şi cum ar trece pe lângă o putină goală.
Iar pentru oaie, când trece pe lângă bou, parcă ar trece pe lângă un buştean, cu coarne în loc de ramuri.
Deci fiecare trăieşte într-un spaţiu propriu.
E ca şi cum unul din animale ar fi pentru celălalt o imagine virtuală, de oglindă, pe care nu o concepe.
Spaţiile speciilor nu se întrepătrund.
Decât la foame şi la teamă.
De fapt şi foamea e o teamă, aceea de a nu mai putea trăi.
Fiindcă animalele nu au frică de moarte.
Ele vor doar să îşi păstreze viaţa, fără a ştii de ce, fiindcă nu ştiu că pot muri.
Putem spune, deci, că există atâtea spaţii vitale, zoomorfe, câte specii sunt.

Dar cum pot exista mai multe fiinţe în acelaşi spaţiu fizic, trăind în spaţii zoomorfe diferite?
Voi folosi o sugestie clasică.
Lăsaţi în grija cuiva grătarul cu mici, săriţi gardul în livada care mărgineşte pajiştea şi furaţi un măr.
În mod reflex, veţi fura cel mai mare şi frumos măr.
Hoţia ne aduce satisfacţii materiale, dar şi cele prilejuite de încălcarea secretă a oricărei morale.
Reveniţi la grătar, pe pajişte, şi priviţi mărul.
E foarte probabil, însă, că în mărul mare şi frumos, să se afle doi viermi.
Aceasta e de fapt dovada, că perfecţiunea aşa cum o vedem noi, este doar o speranţă a gândirii omeneşti.
Fiecare sapă harnic canalul lui, din care se hrăneşte, ca să ajungă fluture.
Să concepem că ambele canale, întortocheate ca un ghem de lână şi foarte subţiri, golesc, în final, fiecare, fără să se intersecteze, întreg volumul mărului.
Fiecare vierme se va afla în spaţiul propriu, deşi ambele spaţii aparţin aceluiaşi volum - mărul.
Ce s-ar întâmpla dacă unul din viermi, ar putea trece în celălalt spaţiu?
El nu ar vedea al doilea vierme.
Pentru el, acela e un spaţiu care nu există.
Ca cel din oglindă pentru bou.

Iată cum am putea concepe multitudinea de spaţii în care trăiesc, în acelaşi „volum” pământean, infinitatea de vietăţi.
Ele îşi sunt suficiente sieşi şi nu sunt concepute ca să solicite, sau să ofere, nimic altei specii.
Sunt concepute ca fiind perfecte.
Numai când foamea le poartă într-o transă de la creier la stomac, ele trec în spaţiul altei specii şi reintră repede să rumege.
E ca o evadare necesară din spaţiul propriu, ca să poţi să duci viaţa hărăzită mai
departe.
E momentul când cele 2 canale ale viermilor din exemplul de mai sus, s-ar intersecta.
Iar intersecţia nu costă nimic: o viaţă se pierde pentru alta.
Nici o specie nu are nevoie şi de aceea nu poate concepe decât un singur adevăr.
Acela nu poate fi decât adevărul cu care au fost create, pe care numai animalele îl posedă.
Este şi motivul pentru care acestea nu au vreun Zeu.
Pământul lor e unul fără un Dumnezeu separat, care să se află în alt spaţiu, numit de oameni „Rai”.
Ele îl conţin, odată cu Adevărul lor absolut, care le-a fost dat de Creator.

Să ne gândim acum la sistemul planetar.
Planetele, corpuri de sine stătătoare, ca nişte capete imense, se rotesc la infinit, gândind parcă la nemurirea lor în vidul interplanetar.
Fiecare are structura ei geologică proprie, ca şi compoziţia atmosferei.
Ele nu se întâlnesc vreodată, ca să-şi spună unul altuia, câte în lună şi stele.

Cu toate acestea, ca şi cum fiecare dintre ele ştie de celelalte, parcă s-ar respecta.
Traiectoria fiecăruia ţine seama de a celorlalte.
Am putea spune că sa află toate într-o simbioză secretă, stabilită din afara lor.
Într-o situaţie asemănătoare se află totul pe Pământ.
Deşi fiecare vieţuitoare, ca o planetă, are spaţiul ei propriu, simbioza secretă se manifestă cu evidenţă.

Să luăm de exemplu « râma » şi « floarea ».
Fiecare are spaţiul antropomorf propriu, fără a se intersecta vreodată, nici măcar vizual, în cazul lor.
Râma, în viaţa ei subterană, fără de soare, se târăşte pe sub rădăcina florii.
Ea afânează pământul de sub rădăcini, îl aerează şi îi dă şi o altă structură.
Este exact ce îi trebuie plantei, iar floarea, care duce o viaţă eminamente solară, se desface şi mai frumos.
Crocodilul rapace, deschide gura largă şi o pasăre vine din spaţiul ei şi culege dintre colţii reptilei, resturile de carne, hrănindu-se şi făcând un serviciu care întreţine dantura.

Această simbioză se manifestă punctual, prin infinitele specii, similar cu cele de mai sus, ca şi cum totul ar fi un uriaş mecanism de ceasornic, cu roţi mai mari, mai mici, sau minuscule, care se angrenează una cu alta, atingându-se într-un punct periferic.
Cineva a creat un imens Ceas pământean şi i-a dat un impuls primar misterios.
Infinitatea de roţi şi rotiţe strălucesc în Soare, sau se cufundă în Noapte, călătorind odată cu Terra.
Punctul tangent le întreţine rotirea, care provine de la impulsul primar, iar axa de rotire este dovada independenţei fiecărei piese.

Printre axe şi roţi perfect angrenate, se caţără o maimuţă, care pune beţe printre spiţe, Omul.
Intervenţia lui brutală, dereglează mersul mecanismului, unele roţi sunt distruse, simbioza este afectată.
„Descoperă” legi de funcţionare strâmbe, pe care le aplică mecanismului, forţându-i mersul perfect.
Se roagă să îi reuşească intervenţia lui, tocmai Celui care a creat perfecţiunea.
Si atunci face lăcaşuri de rugă.

Veţi zice că asta e în spiritul teoriei creaţioniste.
Aşa e, dar teoria darwinistă are atâtea hibe, că, în final, chiar iniţiatorul ei, le-a admis.
Deci nu lucrăm decât cu ipoteze, aşa cum este de altfel în putinţa Omului.

Rămâne problema Omului.
De ce are el nevoie de un Zeu la care să cerşească, căruia să îi ceară ajutorul, căruia să i se văicărească, precum că viaţa e grea, e nedreaptă.
De ce solicită mereu mai mult decât are, dar nu îi ajunge niciodată, oricât ar avea?
Omul este cea mai slabă şi neputincioasă fiinţă, tocmai fiindcă el nu are un spaţiu propriu, în care să îşi afle Adevărul.
Neavând un adevăr al speciei sale, putem afirma că îi lipseşte Creatorul.
Creatorul a rămas exterior Omului.
De aceea îl invocă în orice clipă a vieţii sale, fiindcă nu îl are.

Uitaţi-vă pe câmpia Pământului.
E străbătută de poteci.
Fiecare specie merge împăcată, ca boul, pe poteca ei.
Doar la încrucişări, se produc busculade.
O singură vietate nu are potecă.
Hălăduieşte beată, de-a-lungul şi de-a-latul câmpiei, căutându-l pe Dumnezeu.
Din loc în loc, îngenunchează, se roagă şi ridică un templu.
Privite de departe, templele sunt muşuroaie de furnici nelocuite.
Unele sunt deja ruine.
Altele sunt noi, altele sunt în construcţie.
Templele sunt goale: înăuntru stă Speranţa, care e doar un mit.

Şiruri de oameni, se târăsc în genunchi, spre intrarea în templu.
Se duc să regăsească Speranţa, pierdută în rătăcirea pe câmpie.
Dumnezeu nu este în templu.
Dumnezeu, fie El Creatorul, fie Natura, a făcut Lumea şi se odihneşte în ea.
Cel care nu e mulţumit, nu îl conţine pe Dumnezeu.
Fiindcă acolo unde e Dumnezeu, e ordine.
Sub chipul fiecărei specii, Creatorul circulă pe potecile câmpiei.
Toate sunt împăcate şi mulţumite de soartă, de altfel absurdă.
………………………..

Omul se ridică, se scutură de firimituri, care cad pe un muşuroi de furnici, şi scoate oglinda din buzunar.
Se uită şi i se pare că imaginea boului ar fi rămas acolo.
Se sperie şi pleacă singur prin pădure.
Printre nenumăratele poteci făcute de vieţuitoare, merge pe una mai îngustă.
Întâlneşte o căprioară cu puiul ei.
Fiindcă e un tip sportiv, o împuşcă fără rost, cu plăcere.
Puiul plânge, iar lupul, flămând, vine şi îl linişteşte.
Omul iese din pădure, având în faţă câmpia nemărginită.
Înaintează la întâmplare.
La un moment dat ajunge din urmă un şir de oameni, cu flori şi cântece de slavă.
Intră şi el alături, în genunchi, şi, făţarnic, se târăşte smerit, spre intrarea în Catedrala Neamului, în căutarea lui Dumnezeu.

Odată ajuns în Catedrală şopteşte cuvinte de reproş, care îl absolvă de orice răspundere pentru uciderea căprioarei.

”Şi nu ne mai duce pe noi în ispită”.

Apoi iese, liniştit, şi îşi reia aceeaşi viaţă, fără nici un Dumnezeu.

Catedrala Neamului, cu cupola aurită şi crucea pierdută în nori, rămâne pustie, pe câmpia falsei credinţe.
Jos, la fundaţie, miile de furnici din muşuroi, îl poartă, fiecare, tăcute şi oarbe, pe Dumnezeu, în truda lor ordonată şi inexplicabilă nouă.

publicat pe Forumul Cotidianului, martie 2008

duminică, 9 martie 2008

Când minciuna e permisă de Lege

Curtea de Casaţie din Italia a decis că italiencele care comit adulter sunt îndreptăţite să mintă pentru a-şi proteja onoarea.
Această decizie a fost luată după ce o femeie de 48 de ani a fost condamnată din cauză că a dat declaraţii false poliţiei, susţinâmd că ea nu i-a împrumutat amantului telefonul său mobil.
Curtea de Apel nu a fost de acord că femeia a încălcat legea.
Deformarea adevărului a fost justificată, potrivit Curţii, deoarece femeia a încercat să-şi protejeze relaţia conjugală.
Carla, femeia care i-a împrumutat telefonul iubitului, este din Porto Ercole.
Ea a intrat în încurcătură după ce amantul său s-a folosit de telefon pentru a-l insulta pe soţui ei.
Giovanni, amantul, a fost condamnat pentru comportament abuziv.
Sursa: Anorak News

Comentariul meu:
La un picnic cu amantul, "soţia" îi împrumută acestuia un cuţit să taie pâine.
Amantul taie gâtul soţului cu cuţitul amantei.
Amanta minte la Poliţie, zicând că nu recunoaşte cuţitul.
Poliţia dovedeşte că acel cuţit era din casă.
Curtea de casaţie o absolvă de vină, pentru că a dorit doar să îşi apere onoarea şi să îşi protejeze relaţia conjugală.
Asasinul nu este descoperit, iar soţia se căsătoreşte cu el, după ce îşi înmormântează cu jale soţul.

duminică, 2 martie 2008

Hărţuiala sexuală şi hărţuiala animală

Continuăm redarea unor documente îngălbenite de timp, descoperite pe vetustul acum Internet, de pe spaţiul virtual cibernetic, dispărut din mulţimea infinită de spaţii cosmice.
Ele aduc noi mărturii asupra evoluţiei vechii societăţi democratice, spre cea post democratică de azi, şi ne ajută să înţelegem mai bine rădăcinile situaţiei excelente în care trăim în prezent.
Perioada transmiterii dial-up a acestor documente, recuperate de un satelit spion sovietic, este evaluată în jurul anului 2030.
Cât de rapidă este evoluţia aiurea a societăţii, atunci când ajunge să fie de capul ei, fără nici un Dumnezeu, vă veţi da seama singuri.
Totul e să citiţi textul în diagonală, aplicând teorema lui Pitagora generalizată la sex în cele de mai jos.

Iată documentele:

1. Spirit de turma. Un studiu arata ca oamenii grupati in multimi actioneaza exact ca turmele de oi, urmandu-si orbeste unul sau doi lideri care par a sti in ce directie se indreapta. Cercetatorii au facut mai multe experimente in care au cerut voluntarilor, adusi intr-o sala mare, sa mearga in ce directie vor fara sa-si vorbeasca unul altuia. Testul a aratat ca o minoritate de 5% dintre voluntari, numiti si „indivizii informati“, a reusit sa influenteze directia unei multimi de cel putin 200 de persoane, relateaza Evenimentul Zilei.
2. Gorile prinse facand sex in pozitia misionarului. Gorilele vestice – specia gorilla gorilla – nu au fost vazute facand sex in habitatul natural decat intr-o singura pozitie, ca mai toate animalele. Numai ca intr-o poiana din padurea din Nouabale-National Park, Congo, o femela si masculul dominant din grupul sau au fost fotografiati in timp ce se imperecheau intr-o pozitie neobisnuita pentru acest tip de animale, pozitia misionarului, scrie Gardianul.
3.Sase luni de abstinenta pentru un televizor cu plasma. O firma din Anglia a scos la iveala ca 25 de milioane de britanici ar renunta la sex pentru jumatate de an, in schimbul unui televizor cu plasma, cu diametru de 130 cm.

Sondaj realizat pe un esantion de 2000 de persoane, noteaza Romantica
(sursa Hotnews, feb.a.c.)
După ce aţi parcurs documentele, sunt sigur că vă întrebaţi, care este înţelesul lor profund, de ce înaintaşii noştri le-au consemnat şi le-au lansat în spaţiu, pentru a fi citite de posteritate, sau poate de alte civilizaţii mai avansate.
Iată decriptarea înţelesului lor, în termeni actuali:
1.Primul document explică cum se induc anomaliile în societate, prin nobilul spirit animalic omenesc de turmă, fiindcă mai departe, despre anomalii va fi vorba.
Dacă o persoană, două, bine informate, nebune, se aruncă de pe turnul Eiffel, că aşa e cool, un oraş întreg se aruncă în gol după ei.
2. Al doilea document, arată că imitaţia merge atât de la Animal la Om,(Omul imită Animalul), cât şi, la un anumit stadiu de animalizare a omului, viceversa.

Să fim atenţi ce facem în prezenţa animalelor de companie, că ele, deşi aparent somnolează, trag cu ochiul şi încep să ne imite gesturile cele mai penibile, dând de gol comportamentul nostru, în momentele cele mai intime.
3. Al treilea document arată perioada, din jurul anului 2000, când Omul a început să prefere, solitar, imaginile televizate, decât să suporte, pentru doar câteva secunde de orgasm, ani întregi, un semen nemulţumit şi nerecunoscător.

Analiza Nimfologică a textelor.
(Noua dictatură a minorităţii)
Siutaţia a început să devină normal de anormală, pentru Om, singura specie de nebuni din Lume, prin anii 2030 după Hristos.
Deja trecuse suficient timp ca oamenii să Îl uite, neştiind că astfel se uită pe ei.
În acea vreme căsătoriile homosexuale deveniseră un deziderat al majorităţii.
Spiritul de turmă se manifestase, aşa cum se arată în experimentul citat mai sus.
Era indus de câţiva indivizi, strânşi în organizaţii ne-guvernamentale, dar care aveau în umbră politicieni interesaţi personal.
Societatea civilă, care obţinuse toate drepturile posibile, se întorsese împotriva ei înşişi, ca un câine care se suceşte să se muşte de coadă.
Şi de unde să înceapă lupta, dacă nu de la motorul vieţii cu arderi interne,
care mână orbeşte caroseria spre nenorociri: prostituţie,violuri, crime pasionale, accidente vasculare- sexul.

Paradele colorate de oameni mimând, ba chiar trecând la fapte, pe care majoritarii le făceau în intimitate, sau poate nici atunci, erau deliciul societăţii indignate şi plictisite.
De mare succes erau alegoriile necostumate pe sexodrom.
Un bărbat nud, aplecat, iar altul, în urma lui, fluturând limba în extaz
Femei vesele trăgându-se de locuri de unde normal obţin copiii laptele.

Această efervescenţă, care dovedea spiritualitate superioară animalică, s-a sublimat repede.
În mod făţarnic, au apărut persoane care protejau animalele turbate, conform legii pomenite mai sus.
(câinii trebuiau protejaţi, chiar dacă erau turbaţi sau leproşi)
De aici s-a mers mai departe.
Au început paradele în care oamenii erau înlocuiţi cu animale.
Frumoase erau cele în care bărbaţi amorezaţi, defilau cu capre,
ridicându-le coada şi înghesuindu-le de foarte aproape, pe la spate, ca pe nişte iubite.
Caprele behăiau de le ieşeau ochii din cap, iar iubiţilor balele.
Un fapt emoţionant s-a petrecut la parada de ieri, relatat de toată presa centrală:
Un ţap negru (iubitul unei doamne serioase), s-a repezit cu barba fluturând şi a dat de-a-dura un domn, afară din manifestaţie.
Domnul se pupa pasional cu iubita lui, o capră albă, în aplauzele şi huiduielile frenetice ale spectatorilor.
Explicaţia a dat-o presei, chiar ţapul: capra fusese soţia lui, avuseseră
3 iezi de poveste (cf. Ion Creangă), înainte să fie răpită cu funia din grajd, de actualul amant.

Căsătoria era permisă între orice specie: om, travestit, cal, struţ, etc.
După lege, partenerul trebuia să aibă cel puţin 5 kg.
Căsătoria cu struţi, totuşi, mi se părea neconsumabilă.
Din cauza penelor dese în partea dorsală şi a ciocului ascuţit al struţului, care e prea contondent pentru sex oral.
Evitam să particip la parăzile lor.
Întâmpinate cu ţipete admirative de groază, erau carele alegorice, cu femei blonde,
purtate falnic pe umerii soţilor, gorile păroase, cu dinţii sticlind.
Dragostea lor
pură, eminamente fizică, mă emoţiona, şi nu odată am vomitat chiar în timpul acelor parăzi, dacă nu o luam la fugă la timp.
Dar erau şi cazuri când se trăia în concubinaj, în afara legii.
Unii luau soţi sau neveste gingaşe, sub limita legală de 5 kg,
de numai 2-3 kg.
Societatea civilă obţinuse recunoaşterea drepturilor acestor minorităţi, fiindcă într-o societate post democratică, numai minorităţile trebuie protejate şi susţinute, în dauna majorităţii.
Cine se opune, este considerat un om inuman.
Dar încet, încet, legi morale, nescrise de om, au acţionat subversiv.
Ca balanţa,
care tinde să revină în echilibru, după ce vânzătorul te-a înşelat la cântar.
Un
fenomen invers, de compensare, a început să se manifeste.
Ca în toate epocile de mare libertinaj, societatea
a răspuns cu puritanism.
S-au înmulţit reclamaţiile de hărţuire sexuală.
Mai exact, majoritatea heterosexuală, care asista cu admiraţie prefăcută la paradele aplaudate dezmăţate ale gaylor, se simţea speriată de contactele cu semenii lor.
Orice atingere, chiar privire, erau interpretate un atentat la integritate, ca având conţinut şi intenţie sexuală agresive.
Extremişti ai conceptului de hărţuire sexuală, au emis ideea că actul sexual, prin modul concret de realizare, este cel mai bun exemplu de hărţuire sexuală.
El trebuie interzis, ca şi auto-satisfacerea sexuală, căci omul nu trebuie să îşi producă agresiune nici sieşi.
Sinuciderea fiind condamnată de biserică.
Aceştia erau adepţii castrării, pentru a exclude definitiv, orice imbold la hărţuire sexual
De unde până atunci, dacă şeful zâmbea unei salariate, aceasta lucra cu spor în acea zi, acum se simţea abuzată,
intuia gânduri murdare, izbucnea în plâns, îşi dădea demisia şi făcea apel la Jusiţie.
Vorba „a face cuiva ochi dulci”, avea conotaţii penale şi te putea trimite la închisoare.
Procesele de hărţuire sexuală, acaparaseră tribunalele.
Oamenii evitau să îşi mai dea mâna, să se mai uite unul la altul.
Unei doamne îi intrase un par în undeva, iar un domn s-a repezit să i-l scoată.
Femeia a început să ţipe, a chemat poliţia.
Bărbatul a fost arestat şi judecat.
La proces femeia a venit cu parul undeva.
Nu mai îndrăznea nimeni să i-l scoată.
Ea nu s-a mai putut căsători decât după moarte.
Altă femeie trebuia neapărat să nască.
Nu s-a găsit un doctor să o asiste, de teamă să nu
fie acuzat de agresiune sexua
Femeia a trebuit să renunţe la naştere, rămânând să îşi crească copilul în burtă.
Acum copilul are 42 de ani.
Societatea obţinuse drepturi excedentare pentru minorităţi şi se simţea nesigură şi agresată, prin pierderea dreptului la un comportament normal.
Fiindcă suma drepturilor morale în
societate este constantă şi limitată prin Biblie de cele 10 porunci.
Dacă se permit excese de o parte, de altă parte, spontan, vor apare restricţii.
Frica patologică de hărţuire sexuală era deci reversul paradelor gay, a căsătoriilor acestora, a împerecherii cu animale.
(pentru paradele lor, se făcuseră piste speciale pe bulevarde, „sexodroame”.)
În mod doar aparent paradoxal, în timpul paradelor libertine, erau reclamate cele mai multe act de hărţuire sexuală printre cei de pe margine: cum atingeai sau priveai o persoană, indiferent de sex, aceasta începea să ţipe şi apărea poliţia, care te ridica.
Societatea devenise un viespar.
Practic nu mai era vorba de o societate, ci de indivizi, care se suspectau şi se urau.
Inflaţia era în creştere, PIBul era în scădere.
Era rolul politicienilor, atenţi la problemele cetăţeanului, să intervină.
A intrat în joc Parlamentul, aleşii poporului.
Iniţiatorul legii respective a fost urmaşul unui eminent politician nebun, din anii 2000, mare iubitor de animale şi el.


Aşa a apărut, dintr-o necesitate socială, „Lege hărţuirii sexuale”.
(mă strigă soţia mea, Goritta, pe care nu am văzut-o niciodată.
Să mai aştepte.)

Legea Hărţuirii sexuale.
Preambul: în vederea combaterii fenomenului
generalizat de hărţuire sexuală în societatea majoritară, cât şi a scandalurilor violente domestice, se promulgă următoarea lege, votată în plen.
Se exceptează minoritatea nimfomanilor, protejaţi de majoritatea religioasă.

Art. 1 Se defineşte ca act de hărţuire sexuală, orice contact, privire sau gând adresat unei persoane de sex opus, sau de acelaşi sex, indiferent de gradul de rudenie.

Art. 2 Hărţuirea sexuală este interzisă şi se pedepseşte cu închisoare sau mutilare pe viaţă.

Art. 3 Se înfiinţează Poliţia Hărţuirii sexuale, organ al statului post-democratic român care va pune în aplicare prezenta lege.

Preşedite
Conrneliu Vadim Tudor jr. jr.

…………………………….
Partea II
(Căsătorie fără hărţuire sexuală)
E dimineaţă.
Duminică.

Stau singur în pat şi mă gândesc la frumoasa mea nevastă, Goritta, pe care nu am văzut-o niciodată.

Ea doarme în altă cameră, conform legii.

Stau culcat, comod, pe burtă şi fumez o ţigară super-long de 2 cm.

Cota
pe o lună, pentru fumătorii bolnavi de nervi.
Aşa e acum toată populaţia.

Ţigările normale, pentru restul populaţiei, sunt de 1 cm.

Fumul îl suflu în rotocoale ecologice, pe care le ridic cu gândul în stratosferă.

De la toate ferestrele din oraş, se ridică, zi şi noapte, rotocoale de fum, prin care se uită negru, soarele strălucitor, sau semiluna galbenă afumată.

Fumul revine pe pământ, sub formă de ploaie, cu gust de tutun.

Copii sorb cu nesaţ
ploaia şi nu mai fură ţigări.






(E ora 13.
Să-mi spuneţi dvs., dacă Goritta mă cheamă la masă.)
Unde oi fi pus masca de faţă ?
Am o mască de casă, foarte frumoasă,din materialul halatului: material elegant de zeghe.
Şi ea are masca ei.
Fantele ochilor sunt astupate la măşti
Am intrat pe furiş, în camera ei, spărgând zidul. (camerele, proiectate împotriva hărţuirii sexuale, nu au uşă). Pedeapsa e de la 3 la 5 ani.
Făcea duş, stropea şi pufăia.
Mi-am imaginat-o din faţă.
După cum stropea şi se freca, mi-am dat seama că e foarte frumoasă.


La cununie, am purtat măştile speciale, date de Primărie, cu steagul tricolor în bernă.
Soţia mea lucrează la grădina zoologică.
Nu poate fi decât doctoriţă veterinar.

Operează cu o mască cu fante reglabile, care nu se deschid.

O dată o pacientă de la grădina zoologică, care dormea, a muşcat un doctor, care opera fără mască.

Doctorul a fost ridicat imediat, înainte să coasă burta la loc.

Bolnava şi-a cusut singură burta, cu gura, înainte să se trezească, ca să nu o doară.

Spre deosebire de alţi soţi, noi am reuşit să naştem fetiţa noatră scumpă.
Nu a fost greu, după 3 ani, să ne întâlnim în apartament.

(Alţii nu se întâlnesc niciodată)

Ba nu ne găseam măştile, ba unul venea la ora fixată şi celălat întârzia fiindcă dormea…
Pedepsele de hărţuire sexuală între soţi sunt foarte aspre, iar supravegherea video a Poliţiei Sexuale, e permanentă.

Orice atingere e considerată hărţuire sexuală, chiar dacă sexul e bine acoperit.

Accesul în camera celuilat soţ, este limitat la 12 minute pe lună, în două reprize.

Împerecherea între soţi este interzisă.

Soţii se împerechează singuri.

Ei se inseminează unul pe altul, dar nu natural, ci artificial.

Astfel scandalurile între soţi au dispărut total.

Ne-am întâlnit, în sfârşit, pe unul din culoare, pe întuneric.

Bâjbâiam unul după altul de 3 ani, cu măştile pe faţă.

A fost pe culoarul soţiei, că eu nu am culoar.

Acolo avem o bancă de 2 persoane şi am petrecut cele 12 minute de inseminare în două reprize.

Cred că am inseminat unde trebuie.

Sunt aproape sigur că e femeie.

Are unghiile ascuţite, ca orice doamnă elegantă, cu manichiură şi m-a zgâriat la inseminare.

De atunci nu am mai reuşit să ne întâlnim.

Aşa s-a născut Maimuţica, fata noastră. (numele i l-a ales Goritta)
Ne-a fost adusă de-a gata, după 3 ani.

Atât e acum gestaţia, fără hărţuire sexuală.

Vectorii de multiplicare au devenit foarte rari (spermatozoizii, ovulele).

Se recurge şi la alte specii apropiate omului (porc, măgar, iapă, vacă).

Dar zilnic ne înţelegem foarte bine, prin semne, la telefon.
Ca să ne întâlnim, stabilim locul din apartament, sau oraş.

La întâlnire asistă un gardian de la grădina zoologică, care o aduce pe Goritta.

Înainte de a merge la întâlnire, ne punem măştile.

Uneori jucăm poker, pe pipăite, cu cărţi imprimate Braille (pentru orbi).

Ne distrăm de minune şi nu ne certăm nciodată, decât prin semne.

Goritta scoate mormăituri înfundate de satisfacţie.

Suntem siguri că Maimuţica e o fetiţă frumoasă.
Am asistat la naşere, cu masca.

Pedepsele de pedofilie pentru taţii care îşi privesc fetiţele nou născute, sunt mult mai aspre.

De aceea pedofilia de acest gen aproape a dispărut.

Anul trecut, un tată a scos masca de casă şi şi-a privit fetiţa, de 3 luni, fără chiloţi.

A
fost pedepsit cu 8 ani şi decăderea din dreptul de a consuma carne de pui timp de 3 luni.
Nici nevastă-mea nu a văzut-o pe Maimuţica.

A născut cu mască de tifon.

Fiindcă şi mamele sunt pedofile.

Atunci când alăptează, îndeamnă copii să sugă.

Maimuţica nu are mască.
După lege, se consideră că nu poate hărţui sexual.

Aici legislaţia e mai permisivă.

Masca se pune la fete odată cu ciclul.

Iar la băieţi când le dă mustaţa.
De atunci se consideră că ei pot începe să hărţuiască sexual.

Tot căutând masca de casă, pe sub pat, am dat de cea de serviciu.
Asta e pusă la dispoziţie de societatea unde lucrez, pe gratis.

Măştile de serviciu sunt cu aplicaţii.

Aplicaţiile sunt conforme cu postul
ocupat.
Eu lucrez ca instalator şi am pe mască un capac de canal fără capac.

Un caz foarte grav, s-a petrecut ieri la serviciu.

Unui coleg i-a căzut masca, când ieşea de la veceu.

A fost văzut de director, care tocmai dăduse masca jos, ca să se spele pe faţă.

Numai directorul are voie să se spele pe faţă, dar fără apă.

A fost imediat arestat, acuzat că s-a hărţuit singur sexual în veceu.

(Mă scuzaţi, sună videotelefonul)
Îmi pun masca de serviciu, fiindcă nu o găsesc pe cea de casă.

Ridic receptorul.

Mă cheamă Goritta la masă.

Noroc că nu vede că am un canal pe faţă.

Ea crede că eu sunt doctor veterinar.

Bună dragă, zic eu, la masă.

Goritta mormăie. E foarte politicoasă.

(E o femeie de o discreţie rară.

Nu am auzit de la ea, de când trăim laolaltă, mai mult de nişte mormăituri.)

Maimuţica, inconştientă, vrea să mă pupe.

Eu mă feresc, ca să nu se interpreteze greşit gestul meu.

Să nu se creadcă că mi-a făcut plăcere.

Aş putea fi condamnat cel puţin 3 ani.

Atunci mă zgârie puţin, de ciudă.

Nevastă-mea se ţine şi ea departe de Maimuţica, de când a născut-o.

Nici nu a mai lăsat-o să sugă.

După ce mâncăm de dimineaţă, ne retragem fiecare în camera lui.

Fiindcă toţi părinţii sunt în camerele lor, copiii pot ieşi să vadă parăzile gaylor.

Gayii le fac semne să intre în rândurile lor.

Mulţi copii intră şi nu se mai revin acasă.

Sunt curios dacă Maimuţica se mai întoarce azi acasă.

După ce am mâncat vreo 5 kg de banane, mă voi retrage în camera mea.
La noi se mănâncă numai banane.

Asta e mâncarea preferată a Gorittei.

Eu aş mânca şi ouă, dar e interzis să umbli cu găinile.

Cineva a fost văzut cum hărţuia o găină: a ţinut-o şi
i-a tăiat capul.
Pedepsele sunt mai blânde, cam la jumătate.

Găinile sunt şi ele pedofile şi hărţuiesc sexual.

Ele îşi ciocănesc puii în cap.

De aceea clocitul este interzis.

Doar cocoşii mai clocesc.

Stau în pat şi mă uit ruşinat la televizor.
Fetele care prezintă Meteo, din pudoare, şi-au scos sutienele si le-au pus la ochi, în loc de mască.

Pe uşă intră lipăind, cineva desculţ.

Nu poate fi decât Goritta.

Îmi trag repede masca.

Vine spre mine.

Mă atinge pe faţă.

Ea e, că mă zgârie cu manichiura.

O ating şi eu.

Ce păr aspru are, ca o blană.

Probabil dă cu fixativ.

Senzorul anti sex se activează şi se aude o sirenă.
De jos, Poliţia sexuală ne somează prin megafon: Nu mai mişcaţi.

Sunteţi acuzaţi de hărţuire sexuală.

Uşa din metal e spartă de un grup de poliţişti cu măşti.

Suntem ridicaţi şi băgaţi în dubă.

Duba e plină cu vreo câteva sute de arestaţi pentru hărţuire sexuală.

Şoferul e o maimuţă, fiindcă e criză de şoferi cu categoria C.

Eu am halatul de casă cu material de zeghe.

Ce dracu o fi împins-o pe nevastă-mea să mă hărţuiască, după atâţia ani de
abstinenţă legală, nu ştiu.
Nu mai spera să ne întânim pe culoarul ei într-o zi?


………………………
După ani buni, într-o închisoare.
E seara.

Duminică.

Întreg oraşul a devenit o închisoare, din lipsă de capacitate

În apartamente au fost amenajate celule.

Locuitorii Capitalei sunt deţinuţi.

Mai puţin minorităţile sexuale şi pensionarii grădinei zoologice, exceptaţi de lege.

Gardieni sunt minoritarii, sau alte specii.

Încet, încet oraşele au devenit închisori, unde majoritatea ispăşeşte pedepse de încălcarea legii hărţuirii sexuale.
De câte ori se încearcă o îndulcire a aceseia, preşedintele Vadim jr. jr., cu
gena celebrului său părinte, nebun şi corect, face o criză de nervi şi trimite legea ferfeniţă înapoi la Parlament.

……………………………………
Stau în celulă cu alţi condamnaţi mascaţi, pentru încălcarea aceleiaşi legi.

În afară de mine sunt şi alte animale în celulă, care refuză zoofilia.

E un struţ şi o gorilă.

Cineva cu unghii mă zgârie pe faţă mormăind.

Are părul
aspru, dat cu fixativ.
Sunt
sigur că e Goritta, cu care am trăit fericit 10 ani.
Inima mea tresaltă de bucurie.

Trebuie să o văd.

Îmi zmulg masca.

Văd o gorilă neagră, cu unghii ascuţite.

Vizeta uşii se deschide şi paznicul scoate un urlet sălbatic.

Îmi pierd cunoştiinţa.

…………………………

De afară se aude parada gaylor.
Chiote, behăieli, aplauze, huiduieli.

Goritta, gorila de la grădina zoologică, îşi înşfacă soţul leşinat şi se aruncă pe geam.

Cioburi cu sânge şi fire de blană, rămân pe podea.

În stradă, Goritta cu soţul pe umeri, intră în parada gaylor.

Se duc să facă sex.

Sus, oblonul e închis violent, de o gorilă în uniformă de gardian.

Situaţia în ţară e stabilă şi introdusă în legalitate.
Justiţia fiind asexuată, e independentă.

Majoritatea post democratică e închisă la Jilava.

(Acesta e numele oraşului acum.)

Autocondamnată
pentru hărţuire sexuală.


Parada gaylor se îndepărtează în sunete de tobe şi trompete.

În celule deţinuţii fumeză ţigări de 2 cm, fiind bolnavi de nervi.

De la ferestrele inchisorilor, rotocoale de fum, se ridică spre cerul tot mai negru şi senin.

Drepturile minorităţilor sunt apărate de legea lui Vadim Tudor
jr. jr.



O limuzină, fireşte neagră, goneşte spre maternitate.
Maternitatea e în grădina zoologică.
Vadim jr. jr., mare iubitor de animale, iniţiatorul legii pentru combaterea hărţuirii sexuale, cu mască pe faţă, fireşte, se duce să asiste la naşterea pruncului său, Maimuţoi (numele i l-a ales mama lui), micuţul Vadim jr. jr. jr., viitor parlamentar.
Parcă şi aude mormăitul bucuros al soţiei, lăuză, când va primi lada cu banane, mâncarea ei preferată.

La o intersecţie întâlneşte o paradă a gaylor.
Dă ordin şoferului să intre în participanţi.

Maşina e
blocată, o gorilă extrage senatorul.
Hainele îi sunt smulse şi este cocoţat pe un struţ.

Eu, de pe margine, strig îngrozit: nu faceţi asta, struţul ciuguleşte orice atârnă liber!



Dimineaţa, două sunt ştirile de primă pagină.
Prima: senatorul Vadim jr. jr. a fost prins în cursul nopţii, intrând în grădina zoologică călare pe un struţ.
Senatorul a afirmat că a venit să îşi vadă copilul, micuţul Maimuţoi, născut la maternitatea grădinii.

Senatorului îi lipsea sexul şi a fost internat la boli venerice.

A doua, de interes mai general: în lipsa senatorului Vadim jr. jr., hărţuit sexual de un struţ, noaptea trecută, Senatul a abrogat cu unanimitatea de voturi, Legea hărţuirii sexuale.
Imediat, în sală, un senator şi-a lovit soţia gravidă, care a avortat o maimuţică.

Aceasta a fost salvată de doctori şi predată grădinii zoologice.

Acolo a fost înfiată de o gorilă, care tocmai născuse pe micuţul Maimuţoi.

Senatorul Vadim jr. jr., furios, a fost izolat şi el într-o cuşcă.
Un struţ cu un sex uman în cioc, încearcă cu obstinaţie să forţeze uşa cuştii în care este izolat autorul Legii hărţuirii sexuale.