Hotnews.ro Ultimul Minut (RSS)

duminică, 30 martie 2008

Brâncuşi şi operele lui

Iată ce am primit prin mail (transcriu exact) :

"Am aflat dela un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lângă Tg.Jiu.
Parinţii săi au fost directori la şcolile din TgJiu: cea de băieţi şi cea de fete.
Tatăl său, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casă chiar in Tg.Jiu ca să fie aproape de şcoală.
Într- o vară, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a întâlnit pe Brâncuşi în parc.
Ei se cunoşteau, căci fuseseră colegi în clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus că a venit ca să cerceteze locul
în parc, unde să amplaseze nişte monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul rzboi mondial.
Apoi Matei i-a spus că o să-i facă cunoştiinţă cu fiul său, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuşi, a rămas impresionat.
Traian era supărat când îmi povestea că comuniştii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuşi şi anume:
- Nu se chema "Coloana infinitului", ci "Coloana sacrificiului infinit" dat de eroii noştri. Pe de altă parte, dacă număraţi modulele din care este alcatuită coloana, veţi obţine un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial şi se termină cu o jumătate din modul, adic reprezintă jumătatea anului respectiv.
Al doilea monument, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, este o masă înconjurată de 12 scaune.
Deci nu "Masa tacerii", ci "Masa apostolilor neamului", iar în mijloc s-ar afla Iisus Christos.
Al treilea monument, arată ca o poartă, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numeste "Poarta sărutului", căci nu are legatură cumemoria eroilor, ci monumentul "Întregirii neamului", deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniţi sus cu o grindă.
Sărutul mai înseamnă şi unitate.
Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau să se alipească patriei mame, România.
Trebuie sa ştie lumea că Brâncusi a fost un sculptor simbolist.
Comuniştilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuşi, operelor lui.
De atunci a rămas aşa, iar românii parcă sunt drogaţi, nu vor să schimbe nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus să transmit în ţară aceste lucruri pe care el le ştia perfect.

Cu stimă, Liviu Popp"

Nota mea: presonal nu cred că acestea ar fi denumirile alese de Brâncuşi, pe motiv că, probabil, denumirile acceptate, au fost notate undeva de mâna autorului.
Dar ne fiind avizat, nu pot infirma documentat afirmaţiile acestui mail.
Poate este doar o sugestie, la care se pretează foarte bine monumentele respective, aşa cum arată ele şi cum au fost dispuse.
Şi în fond nu face decât să le dea altă valoare simbolică, de sorginte patriotică.
Ceea ce nu mă deranjează, ba dimpotrivă.