Hărţuiala sexuală şi hărţuiala animală

Continuăm redarea unor documente îngălbenite de timp, descoperite pe vetustul acum Internet, de pe spaţiul virtual cibernetic, dispărut din mulţimea infinită de spaţii cosmice.
Ele aduc noi mărturii asupra evoluţiei vechii societăţi democratice, spre cea post democratică de azi, şi ne ajută să înţelegem mai bine rădăcinile situaţiei excelente în care trăim în prezent.
Perioada transmiterii dial-up a acestor documente, recuperate de un satelit spion sovietic, este evaluată în jurul anului 2030.
Cât de rapidă este evoluţia aiurea a societăţii, atunci când ajunge să fie de capul ei, fără nici un Dumnezeu, vă veţi da seama singuri.
Totul e să citiţi textul în diagonală, aplicând teorema lui Pitagora generalizată la sex în cele de mai jos.

Iată documentele:

1. Spirit de turma. Un studiu arata ca oamenii grupati in multimi actioneaza exact ca turmele de oi, urmandu-si orbeste unul sau doi lideri care par a sti in ce directie se indreapta. Cercetatorii au facut mai multe experimente in care au cerut voluntarilor, adusi intr-o sala mare, sa mearga in ce directie vor fara sa-si vorbeasca unul altuia. Testul a aratat ca o minoritate de 5% dintre voluntari, numiti si „indivizii informati“, a reusit sa influenteze directia unei multimi de cel putin 200 de persoane, relateaza Evenimentul Zilei.

2. Gorile prinse facand sex in pozitia misionarului. Gorilele vestice – specia gorilla gorilla – nu au fost vazute facand sex in habitatul natural decat intr-o singura pozitie, ca mai toate animalele. Numai ca intr-o poiana din padurea din Nouabale-National Park, Congo, o femela si masculul dominant din grupul sau au fost fotografiati in timp ce se imperecheau intr-o pozitie neobisnuita pentru acest tip de animale, pozitia misionarului, scrie Gardianul.
3.Sase luni de abstinenta pentru un televizor cu plasma. O firma din Anglia a scos la iveala ca 25 de milioane de britanici ar renunta la sex pentru jumatate de an, in schimbul unui televizor cu plasma, cu diametru de 130 cm.

Sondaj realizat pe un esantion de 2000 de persoane, noteaza Romantica

(sursa Hotnews, feb.a.c.)

După ce aţi parcurs documentele, sunt sigur că vă întrebaţi, care este înţelesul lor profund, de ce înaintaşii noştri le-au consemnat şi le-au lansat în spaţiu, pentru a fi citite de posteritate, sau poate de alte civilizaţii mai avansate.

Iată decriptarea înţelesului lor, în termeni actuali:
1.Primul document explică cum se induc anomaliile în societate, prin nobilul spirit animalic omenesc de turmă, fiindcă mai departe, despre anomalii va fi vorba.
Dacă o persoană, două, bine informate, nebune, se aruncă de pe turnul Eiffel, că aşa e cool, un oraş întreg se aruncă în gol după ei.
2. Al doilea document, arată că imitaţia merge atât de la Animal la Om,(Omul imită Animalul), cât şi, la un anumit stadiu de animalizare a omului, viceversa.

Să fim atenţi ce facem în prezenţa animalelor de companie, că ele, deşi aparent somnolează, trag cu ochiul şi încep să ne imite gesturile cele mai penibile, dând de gol comportamentul nostru, în momentele cele mai intime.
3. Al treilea document arată perioada, din jurul anului 2000, când Omul a început să prefere, solitar, imaginile televizate, decât să suporte, pentru doar câteva secunde de orgasm, ani întregi, un semen nemulţumit şi nerecunoscător.

Analiza Nimfologică a textelor.

(Noua dictatură a minorităţii)

Siutaţia a început să devină normal de anormală, pentru Om, singura specie de nebuni din Lume, prin anii 2030 după Hristos.
Deja trecuse suficient timp ca oamenii să Îl uite, neştiind că astfel se uită pe ei.
În acea vreme căsătoriile homosexuale deveniseră un deziderat al majorităţii.
Spiritul de turmă se manifestase, aşa cum se arată în experimentul citat mai sus.
Era indus de câţiva indivizi, strânşi în organizaţii ne-guvernamentale, dar care aveau în umbră politicieni interesaţi personal.
Societatea civilă, care obţinuse toate drepturile posibile, se întorsese împotriva ei înşişi, ca un câine care se suceşte să se muşte de coadă.
Şi de unde să înceapă lupta, dacă nu de la motorul vieţii cu arderi interne,
care mână orbeşte caroseria spre nenorociri: prostituţie,violuri, crime pasionale, accidente vasculare- sexul.

Paradele colorate de oameni mimând, ba chiar trecând la fapte, pe care majoritarii le făceau în intimitate, sau poate nici atunci, erau deliciul societăţii indignate şi plictisite.
De mare succes erau alegoriile necostumate pe sexodrom.
Un bărbat nud, aplecat, iar altul, în urma lui, fluturând limba în extaz
Femei vesele trăgându-se de locuri de unde normal obţin copiii laptele.

Această efervescenţă, care dovedea spiritualitate superioară animalică, s-a sublimat repede.
În mod făţarnic, au apărut persoane care protejau animalele turbate, conform legii pomenite mai sus.
(câinii trebuiau protejaţi, chiar dacă erau turbaţi sau leproşi)
De aici s-a mers mai departe.
Au început paradele în care oamenii erau înlocuiţi cu animale.
Frumoase erau cele în care bărbaţi amorezaţi, defilau cu capre,
ridicându-le coada şi înghesuindu-le de foarte aproape, pe la spate, ca pe nişte iubite.
Caprele behăiau de le ieşeau ochii din cap, iar iubiţilor balele.
Un fapt emoţionant s-a petrecut la parada de ieri, relatat de toată presa centrală:
Un ţap negru (iubitul unei doamne serioase), s-a repezit cu barba fluturând şi a dat de-a-dura un domn, afară din manifestaţie.
Domnul se pupa pasional cu iubita lui, o capră albă, în aplauzele şi huiduielile frenetice ale spectatorilor.
Explicaţia a dat-o presei, chiar ţapul: capra fusese soţia lui, avuseseră 3 iezi de poveste (cf. Ion Creangă), înainte să fie răpită cu funia din grajd, de actualul amant.

Căsătoria era permisă între orice specie: om, travestit, cal, struţ, etc.
După lege, partenerul trebuia să aibă cel puţin 5 kg.
Căsătoria cu struţi, totuşi, mi se părea neconsumabilă.
Din cauza penelor dese în partea dorsală şi a ciocului ascuţit al struţului, care e prea contondent pentru sex oral.
Evitam să particip la parăzile lor.
Întâmpinate cu ţipete admirative de groază, erau carele alegorice, cu femei blonde, purtate falnic pe umerii soţilor, gorile păroase, cu dinţii sticlind.
Dragostea lor pură, eminamente fizică, mă emoţiona, şi nu odată am vomitat chiar în timpul acelor parăzi, dacă nu o luam la fugă la timp.
Dar erau şi cazuri când se trăia în concubinaj, în afara legii.
Unii luau soţi sau neveste gingaşe, sub limita legală de 5 kg, de numai 2-3 kg.
Societatea civilă obţinuse recunoaşterea drepturilor acestor minorităţi, fiindcă într-o societate post democratică, numai minorităţile trebuie protejate şi susţinute, în dauna majorităţii.
Cine se opune, este considerat un om inuman.
Dar încet, încet, legi morale, nescrise de om, au acţionat subversiv.
Ca balanţa, care tinde să revină în echilibru, după ce vânzătorul te-a înşelat la cântar.
Un fenomen invers, de compensare, a început să se manifeste.
Ca în toate epocile de mare libertinaj, societatea a răspuns cu puritanism.
S-au înmulţit reclamaţiile de hărţuire sexuală.
Mai exact, majoritatea heterosexuală, care asista cu admiraţie prefăcută la paradele aplaudate dezmăţate ale gaylor, se simţea speriată de contactele cu semenii lor.
Orice atingere, chiar privire, erau interpretate un atentat la integritate, ca având conţinut şi intenţie sexuală agresive.
Extremişti ai conceptului de hărţuire sexuală, au emis ideea că actul sexual, prin modul concret de realizare, este cel mai bun exemplu de hărţuire sexuală.
El trebuie interzis, ca şi auto-satisfacerea sexuală, căci omul nu trebuie să îşi producă agresiune nici sieşi.
Sinuciderea fiind condamnată de biserică.
Aceştia erau adepţii castrării, pentru a exclude definitiv, orice imbold la hărţuire sexual
De unde până atunci, dacă şeful zâmbea unei salariate, aceasta lucra cu spor în acea zi, acum se simţea abuzată, intuia gânduri murdare, izbucnea în plâns, îşi dădea demisia şi făcea apel la Jusiţie.
Vorba „a face cuiva ochi dulci”, avea conotaţii penale şi te putea trimite la închisoare.
Procesele de hărţuire sexuală, acaparaseră tribunalele.
Oamenii evitau să îşi mai dea mâna, să se mai uite unul la altul.
Unei doamne îi intrase un par în undeva, iar un domn s-a repezit să i-l scoată.
Femeia a început să ţipe, a chemat poliţia.
Bărbatul a fost arestat şi judecat.
La proces femeia a venit cu parul undeva.
Nu mai îndrăznea nimeni să i-l scoată.
Ea nu s-a mai putut căsători decât după moarte.
Altă femeie trebuia neapărat să nască.
Nu s-a găsit un doctor să o asiste, de teamă să nu fie acuzat de agresiune sexua
Femeia a trebuit să renunţe la naştere, rămânând să îşi crească copilul în burtă.
Acum copilul are 42 de ani.
Societatea obţinuse drepturi excedentare pentru minorităţi şi se simţea nesigură şi agresată, prin pierderea dreptului la un comportament normal.
Fiindcă suma drepturilor morale în societate este constantă şi limitată prin Biblie de cele 10 porunci.
Dacă se permit excese de o parte, de altă parte, spontan, vor apare restricţii.
Frica patologică de hărţuire sexuală era deci reversul paradelor gay, a căsătoriilor acestora, a împerecherii cu animale.
(pentru paradele lor, se făcuseră piste speciale pe bulevarde, „sexodroame”.)
În mod doar aparent paradoxal, în timpul paradelor libertine, erau reclamate cele mai multe act de hărţuire sexuală printre cei de pe margine: cum atingeai sau priveai o persoană, indiferent de sex, aceasta începea să ţipe şi apărea poliţia, care te ridica.
Societatea devenise un viespar.
Practic nu mai era vorba de o societate, ci de indivizi, care se suspectau şi se urau.
Inflaţia era în creştere, PIBul era în scădere.
Era rolul politicienilor, atenţi la problemele cetăţeanului, să intervină.
A intrat în joc Parlamentul, aleşii poporului.
Iniţiatorul legii respective a fost urmaşul unui eminent politician nebun, din anii 2000, mare iubitor de animale şi el.

Aşa a apărut, dintr-o necesitate socială, „Lege hărţuirii sexuale”.
(mă strigă soţia mea, Goritta, pe care nu am văzut-o niciodată.
Să mai aştepte.)

Legea Hărţuirii sexuale.
Preambul: în vederea combaterii fenomenului generalizat de hărţuire sexuală în societatea majoritară, cât şi a scandalurilor violente domestice, se promulgă următoarea lege, votată în plen.
Se exceptează minoritatea nimfomanilor, protejaţi de majoritatea religioasă.
Art. 1 Se defineşte ca act de hărţuire sexuală, orice contact, privire sau gând adresat unei persoane de sex opus, sau de acelaşi sex, indiferent de gradul de rudenie.
Art. 2 Hărţuirea sexuală este interzisă şi se pedepseşte cu închisoare sau mutilare pe viaţă.
Art. 3 Se înfiinţează Poliţia Hărţuirii sexuale, organ al statului post-democratic român care va pune în aplicare prezenta lege.

Preşedite
Conrneliu Vadim Tudor jr. jr.

…………………………….

Partea II

(Căsătorie fără hărţuire sexuală)

E dimineaţă.
Duminică.
Stau singur în pat şi mă gândesc la frumoasa mea nevastă, Goritta, pe care nu am văzut-o niciodată.
Ea doarme în altă cameră, conform legii.
Stau culcat, comod, pe burtă şi fumez o ţigară super-long de 2 cm.
Cota pe o lună, pentru fumătorii bolnavi de nervi.
Aşa e acum toată populaţia.
Ţigările normale, pentru restul populaţiei, sunt de 1 cm.
Fumul îl suflu în rotocoale ecologice, pe care le ridic cu gândul în stratosferă.
De la toate ferestrele din oraş, se ridică, zi şi noapte, rotocoale de fum, prin care se uită negru, soarele strălucitor, sau semiluna galbenă afumată.
Fumul revine pe pământ, sub formă de ploaie, cu gust de tutun.
Copii sorb cu nesaţ ploaia şi nu mai fură ţigări.

(E ora 13.
Să-mi spuneţi dvs., dacă Goritta mă cheamă la masă.)
Unde oi fi pus masca de faţă ?
Am o mască de casă, foarte frumoasă,din materialul halatului: material elegant de zeghe.
Şi ea are masca ei.
Fantele ochilor sunt astupate la măşti
Am intrat pe furiş, în camera ei, spărgând zidul. (camerele, proiectate împotriva hărţuirii sexuale, nu au uşă). Pedeapsa e de la 3 la 5 ani.
Făcea duş, stropea şi pufăia.
Mi-am imaginat-o din faţă.
După cum stropea şi se freca, mi-am dat seama că e foarte frumoasă.


La cununie, am purtat măştile speciale, date de Primărie, cu steagul tricolor în bernă.
Soţia mea lucrează la grădina zoologică.
Nu poate fi decât doctoriţă veterinar.
Operează cu o mască cu fante reglabile, care nu se deschid.
O dată o pacientă de la grădina zoologică, care dormea, a muşcat un doctor, care opera fără mască.
Doctorul a fost ridicat imediat, înainte să coasă burta la loc.
Bolnava şi-a cusut singură burta, cu gura, înainte să se trezească, ca să nu o doară.

Spre deosebire de alţi soţi, noi am reuşit să naştem fetiţa noatră scumpă.
Nu a fost greu, după 3 ani, să ne întâlnim în apartament.
(Alţii nu se întâlnesc niciodată)

Ba nu ne găseam măştile, ba unul venea la ora fixată şi celălat întârzia fiindcă dormea…
Pedepsele de hărţuire sexuală între soţi sunt foarte aspre, iar supravegherea video a Poliţiei Sexuale, e permanentă.
Orice atingere e considerată hărţuire sexuală, chiar dacă sexul e bine acoperit.
Accesul în camera celuilat soţ, este limitat la 12 minute pe lună, în două reprize.
Împerecherea între soţi este interzisă.
Soţii se împerechează singuri.
Ei se inseminează unul pe altul, dar nu natural, ci artificial.
Astfel scandalurile între soţi au dispărut total.
Ne-am întâlnit, în sfârşit, pe unul din culoare, pe întuneric.
Bâjbâiam unul după altul de 3 ani, cu măştile pe faţă.
A fost pe culoarul soţiei, că eu nu am culoar.
Acolo avem o bancă de 2 persoane şi am petrecut cele 12 minute de inseminare în două reprize.
Cred că am inseminat unde trebuie.
Sunt aproape sigur că e femeie.
Are unghiile ascuţite, ca orice doamnă elegantă, cu manichiură şi m-a zgâriat la inseminare.
De atunci nu am mai reuşit să ne întâlnim.

Aşa s-a născut Maimuţica, fata noastră. (numele i l-a ales Goritta)
Ne-a fost adusă de-a gata, după 3 ani.
Atât e acum gestaţia, fără hărţuire sexuală.
Vectorii de multiplicare au devenit foarte rari (spermatozoizii, ovulele).
Se recurge şi la alte specii apropiate omului (porc, măgar, iapă, vacă).

Dar zilnic ne înţelegem foarte bine, prin semne, la telefon.
Ca să ne întâlnim, stabilim locul din apartament, sau oraş.
La întâlnire asistă un gardian de la grădina zoologică, care o aduce pe Goritta.
Înainte de a merge la întâlnire, ne punem măştile.
Uneori jucăm poker, pe pipăite, cu cărţi imprimate Braille (pentru orbi).
Ne distrăm de minune şi nu ne certăm nciodată, decât prin semne.
Goritta scoate mormăituri înfundate de satisfacţie.

Suntem siguri că Maimuţica e o fetiţă frumoasă.
Am asistat la naşere, cu masca.
Pedepsele de pedofilie pentru taţii care îşi privesc fetiţele nou născute, sunt mult mai aspre.
De aceea pedofilia de acest gen aproape a dispărut.
Anul trecut, un tată a scos masca de casă şi şi-a privit fetiţa, de 3 luni, fără chiloţi.
A fost pedepsit cu 8 ani şi decăderea din dreptul de a consuma carne de pui timp de 3 luni.
Nici nevastă-mea nu a văzut-o pe Maimuţica.
A născut cu mască de tifon.
Fiindcă şi mamele sunt pedofile.
Atunci când alăptează, îndeamnă copii să sugă.

Maimuţica nu are mască.
După lege, se consideră că nu poate hărţui sexual.
Aici legislaţia e mai permisivă.
Masca se pune la fete odată cu ciclul.
Iar la băieţi când le dă mustaţa. De atunci se consideră că ei pot începe să hărţuiască sexual.

Tot căutând masca de casă, pe sub pat, am dat de cea de serviciu.
Asta e pusă la dispoziţie de societatea unde lucrez, pe gratis.
Măştile de serviciu sunt cu aplicaţii.
Aplicaţiile sunt conforme cu postul ocupat.
Eu lucrez ca instalator şi am pe mască un capac de canal fără capac.
Un caz foarte grav, s-a petrecut ieri la serviciu.
Unui coleg i-a căzut masca, când ieşea de la veceu.
A fost văzut de director, care tocmai dăduse masca jos, ca să se spele pe faţă.
Numai directorul are voie să se spele pe faţă, dar fără apă.
A fost imediat arestat, acuzat că s-a hărţuit singur sexual în veceu.

(Mă scuzaţi, sună videotelefonul)
Îmi pun masca de serviciu, fiindcă nu o găsesc pe cea de casă.
Ridic receptorul.
Mă cheamă Goritta la masă.
Noroc că nu vede că am un canal pe faţă.
Ea crede că eu sunt doctor veterinar.
Bună dragă, zic eu, la masă.
Goritta mormăie. E foarte politicoasă.
(E o femeie de o discreţie rară.
Nu am auzit de la ea, de când trăim laolaltă, mai mult de nişte mormăituri.)
Maimuţica, inconştientă, vrea să mă pupe.
Eu mă feresc, ca să nu se interpreteze greşit gestul meu.
Să nu se creadcă că mi-a făcut plăcere.
Aş putea fi condamnat cel puţin 3 ani.
Atunci mă zgârie puţin, de ciudă.
Nevastă-mea se ţine şi ea departe de Maimuţica, de când a născut-o.
Nici nu a mai lăsat-o să sugă.
După ce mâncăm de dimineaţă, ne retragem fiecare în camera lui.
Fiindcă toţi părinţii sunt în camerele lor, copiii pot ieşi să vadă parăzile gaylor.
Gayii le fac semne să intre în rândurile lor.
Mulţi copii intră şi nu se mai revin acasă.
Sunt curios dacă Maimuţica se mai întoarce azi acasă.

După ce am mâncat vreo 5 kg de banane, mă voi retrage în camera mea.
La noi se mănâncă numai banane.
Asta e mâncarea preferată a Gorittei.
Eu aş mânca şi ouă, dar e interzis să umbli cu găinile.
Cineva a fost văzut cum hărţuia o găină: a ţinut-o şi i-a tăiat capul.
Pedepsele sunt mai blânde, cam la jumătate.
Găinile sunt şi ele pedofile şi hărţuiesc sexual.
Ele îşi ciocănesc puii în cap.
De aceea clocitul este interzis.
Doar cocoşii mai clocesc.

Stau în pat şi mă uit ruşinat la televizor.
Fetele care prezintă Meteo, din pudoare, şi-au scos sutienele si le-au pus la ochi, în loc de mască.
Pe uşă intră lipăind, cineva desculţ.
Nu poate fi decât Goritta.
Îmi trag repede masca.
Vine spre mine.
Mă atinge pe faţă.
Ea e, că mă zgârie cu manichiura.
O ating şi eu.
Ce păr aspru are, ca o blană.
Probabil dă cu fixativ.

Senzorul anti sex se activează şi se aude o sirenă.
De jos, Poliţia sexuală ne somează prin megafon: Nu mai mişcaţi.
Sunteţi acuzaţi de hărţuire sexuală.
Uşa din metal e spartă de un grup de poliţişti cu măşti.
Suntem ridicaţi şi băgaţi în dubă.
Duba e plină cu vreo câteva sute de arestaţi pentru hărţuire sexuală.
Şoferul e o maimuţă, fiindcă e criză de şoferi cu categoria C.
Eu am halatul de casă cu material de zeghe.
Ce dracu o fi împins-o pe nevastă-mea să mă hărţuiască, după atâţia ani de abstinenţă legală, nu ştiu.
Nu mai spera să ne întânim pe culoarul ei într-o zi?

………………………

După ani buni, într-o închisoare.
E seara.
Duminică.
Întreg oraşul a devenit o închisoare, din lipsă de capacitate
În apartamente au fost amenajate celule.
Locuitorii Capitalei sunt deţinuţi.
Mai puţin minorităţile sexuale şi pensionarii grădinei zoologice, exceptaţi de lege.
Gardieni sunt minoritarii, sau alte specii.
Încet, încet oraşele au devenit închisori, unde majoritatea ispăşeşte pedepse de încălcarea legii hărţuirii sexuale.
De câte ori se încearcă o îndulcire a aceseia, preşedintele Vadim jr. jr., cu gena celebrului său părinte, nebun şi corect, face o criză de nervi şi trimite legea ferfeniţă înapoi la Parlament.

……………………………………
Stau în celulă cu alţi condamnaţi mascaţi, pentru încălcarea aceleiaşi legi.
În afară de mine sunt şi alte animale în celulă, care refuză zoofilia.
E un struţ şi o gorilă.
Cineva cu unghii mă zgârie pe faţă mormăind.
Are părul aspru, dat cu fixativ.
Sunt sigur că e Goritta, cu care am trăit fericit 10 ani.
Inima mea tresaltă de bucurie.
Trebuie să o văd.
Îmi zmulg masca.
Văd o gorilă neagră, cu unghii ascuţite.
Vizeta uşii se deschide şi paznicul scoate un urlet sălbatic.
Îmi pierd cunoştiinţa.
…………………………

De afară se aude parada gaylor.
Chiote, behăieli, aplauze, huiduieli.
Goritta, gorila de la grădina zoologică, îşi înşfacă soţul leşinat şi se aruncă pe geam.
Cioburi cu sânge şi fire de blană, rămân pe podea.
În stradă, Goritta cu soţul pe umeri, intră în parada gaylor.
Se duc să facă sex.
Sus, oblonul e închis violent, de o gorilă în uniformă de gardian.

Situaţia în ţară e stabilă şi introdusă în legalitate.
Justiţia fiind asexuată, e independentă.
Majoritatea post democratică e închisă la Jilava.
(Acesta e numele oraşului acum.)
Autocondamnată pentru hărţuire sexuală.

Parada gaylor se îndepărtează în sunete de tobe şi trompete.
În celule deţinuţii fumeză ţigări de 2 cm, fiind bolnavi de nervi.
De la ferestrele inchisorilor, rotocoale de fum, se ridică spre cerul tot mai negru şi senin.
Drepturile minorităţilor sunt apărate de legea lui Vadim Tudor jr. jr.

O limuzină, fireşte neagră, goneşte spre maternitate.
Maternitatea e în grădina zoologică.
Vadim jr. jr., mare iubitor de animale, iniţiatorul legii pentru combaterea hărţuirii sexuale, cu mască pe faţă, fireşte, se duce să asiste la naşterea pruncului său, Maimuţoi (numele i l-a ales mama lui), micuţul Vadim jr. jr. jr., viitor parlamentar.
Parcă şi aude mormăitul bucuros al soţiei, lăuză, când va primi lada cu banane, mâncarea ei preferată.

La o intersecţie întâlneşte o paradă a gaylor.
Dă ordin şoferului să intre în participanţi.
Maşina e blocată, o gorilă extrage senatorul.
Hainele îi sunt smulse şi este cocoţat pe un struţ.
Eu, de pe margine, strig îngrozit: nu faceţi asta, struţul ciuguleşte orice atârnă liber!

Dimineaţa, două sunt ştirile de primă pagină.

Prima: senatorul Vadim jr. jr. a fost prins în cursul nopţii, intrând în grădina zoologică călare pe un struţ.
Senatorul a afirmat că a venit să îşi vadă copilul, micuţul Maimuţoi, născut la maternitatea grădinii.
Senatorului îi lipsea sexul şi a fost internat la boli venerice.

A doua, de interes mai general: în lipsa senatorului Vadim jr. jr., hărţuit sexual de un struţ, noaptea trecută, Senatul a abrogat cu unanimitatea de voturi, Legea hărţuirii sexuale.
Imediat, în sală, un senator şi-a lovit soţia gravidă, care a avortat o maimuţică.
Aceasta a fost salvată de doctori şi predată grădinii zoologice.
Acolo a fost înfiată de o gorilă, care tocmai născuse pe micuţul Maimuţoi.

Senatorul Vadim jr. jr., furios, a fost izolat şi el într-o cuşcă.
Un struţ cu un sex uman în cioc, încearcă cu obstinaţie să forţeze uşa cuştii în care este izolat autorul Legii hărţuirii sexuale.

Munca

Munca o poţi iubi, o poţi detesta, o poţi ierta, o poţi părăsi pentru alta.
De fapt toate deodată.

O iubeşti atâta timp cât rezultatele ei îţi aduc satisfacţii, o deteşti atunci când caracterul ei repetitiv, sisific, te epuizează.

E ca şi atunci când îţi iubeşti soţia, ca pe o amantă.

Oricum, munca e un factor prea complex şi determinant, faţă de care să ai o poziţie stabilă şi singulară.
Poate aici este şi frumuseţea ei epuizantă.

Partida de table

Zarul
Se opreşte
Din când în când
Dezvăluindu-ne
Aparent
Aceleaşi câteva cifre.
Dar unu are uneori valoare de şase.
Sau şase, valoarea lui unu.

Aşa că noi ştim că de fapt
Norocul
Ne scapă mereu printre degete
Iar, după dezamăgirea
Repetată,
Provocată de oprirea
Zarului,
Continuăm căutarea
Chiar dacă ştim
Că am simplificat
Speranţa
La maxim,
Făcând un cub dintr-o sferă.

Şi jocul merge mai departe
Căutând mereu un Noroc
Cu gust amar
De surogat.

Pe lângă ziduri

Să nu ne mai uităm
Îndelung
Sau pe furiş
În oglinde
Să vedem cât suntem de
Frumoşi,
Deştepţi,
Veseli,
Trişti
Şi singuri.

Să mergem tiptil pe lângă ele
Ca de-a lungul zidurilor reci
La care nu ne uităm
Ştiindu-le
Oglinda
Singurătăţii noastre.

Clonarea în apă

(Înainte de a citi cele de mai jos, pentru a nu mai înţelege nimic, e bine să citiţi şi Clonarea în vid, dintr-un nr. anterior.
Sau, şi mai bine, renunţaţi.)

Notă
Cercetările pe plaja de la Marea Neagră au continuat, după ce a fost publicat primul document.
Recent a fost dezgropat un alt document, în acelaşi vechi limbaj al Internetului.
(cât de arhaic, faţă de comunicarea actuală, litere cuneiforme imprimate cu aparatul Morse pe bandă invizibilă).
În prezent există 2 specialişti care cercetează şi colectează permanent meduzele moarte, ca şi mucurile de ţigară de pe plajă.
Iată documentul recuperat recent, cu valoare de excepţie.
(Putem afirma astfel că Marea Neagră devine încet - încet o Mare Moartă.)

1. Un sudanez a fost condamnat sa se insoare cu o capra. Proprietarul animalului l-a surprins pe barbat comportandu-se cu animalul ca si cum i-ar fi fost sotie, asa ca l-a legat si l-a dus in fata consiliului batranilor din sat. Acestia l-au obligat pe barbat, conform obiceiurilor locale, sa ii achite proprietarului caprei o "dota" de 50 de dolari, deoarece a necinstit-o si sa ia animalul acasa, ca "nevasta", relateaza Romantica.2. Cristina Spatar face crize de nervi daca nu e satisfacuta sexual. Surse din anturajul cintaretei sustin ca "regina" este mai mult decit innebunita dupa sex, iar daca barbatul cu care are o relatie in momentul respectiv nu corespunde cerintelor sale, care se pare ca nu sint chiar atit de ortodoxe, face adevarate crize de nervi, scrie 7plus.3. Sperma din maduva. Cercetatorii de la Universitatea Tyne, din Newcastle, au descoperit o metoda de a transforma in laborator celule din maduva spinarii provenind de la femei in sperma. Astfel, rolul barbatului in cuplu se diminueaza, acesta nemaifiind necesar pentru conceperea copiilor, scrie Cancan.4. Polonezii isi maresc penisurile in Rusia. Sute de polonezi stabiliti in Marea Britanie se duc in Rusia sa-si faca operatii de marire a penisului, informeaza Cancan. Pe langa preturile mult mai mici decat cele din Regatul Unit, respectiv 2.000 de euro pentru interventie, cazare si drum, polonezii si sute de britanici, recunosc ca operatiile realizate de chirurgii rusi sunt superioare celor din Vest, iar rezultatul intrece orice asteptare.
(Sursa Hotnews)

Iată, deci, ce harababură era în vremurile de mult apuse, cu toate eforturile oamenilor primitivi.
După ce din primul document descoperit, aflam pericolul terorismului şi măsurile puerile azi,luate pentru combatere, iată aflăm din al doilea document, ce probleme ridica sexul (oare ce e aia?) şi rezolvările empirice.

Autorităţile te căsătoreau cu capre cinstite, necinstite.
Femeile făceau crize de nervi sexuali.
Sperma era prelevată de la coloana vertebrală atât de flexibilă a femeii.
În încercarea lor disperată de a îşi salva rolul în partidele de sex, bărbaţii aduceau penisele (sic) la dimensiuni cabaline.

Ordinea la care s-a ajuns acum, dovedeşte progresul enorm al Omenirii în probleme de sex.
Totuşi trebuie să fim recunoscători înaintaşilor noştri, care, prin ignoranţa lor, au împins înainte progresul, care de obicei merge înapoi.

Şi acestea toate, datorată clonării, fie în vid, fie în apă, din secolul ajuns la 25,5.


Clonarea în apă

Motto
E Timpul care foşneşte neîncetat,
Sau valurile mării care udă nisipul ?
(anonim, sec. III)

Personaje: Bebe, Pepe, Pepa, Eu1, Eu2, nevasta clonată, căţei.

Reiau istoria mea, din momentul când am intrat cu Bebe, la verificarea identităţii, în aeroportul de avioane cu vid greu.
Când m-am prezentat la aeroport la punctul de control a identităţii, pentru îmbarcare în avion, am fost bruscat amabil de ofiţerul superior, direct în fundul Mării Negre.
Bebe şi Pepe au ieşit pe aceeaşi uşă deodată, în Lume şi nu i-am mai văzut.

Pentru deplasare în adâncuri, am folosit un submarin deschis, propulsat cu apă de mare.
Apa, din punct de vedere uman, e o starea lichidă a vidului.
În prezenţa ambelor nu există aer şi mori axfisiat dacă le tragi în piept.

Probabil nu mai corespundeam portretului robot, făcut de pe baza firelor de păr, predate de tatăl meu la Oficiul Clonării, la înregistrare.
(fac o paranteză: în trecut înmulţirea se făcea prin spermatozoizi, care erau foarte mofturoşi, iar acum, după apariţia clonării, prin fire de păr.Acestea sunt mult mai stabile în orice orificiu corporal ar pătrunde).
Mă dezvoltasem deci anormal, faţă de prevederile Softului Mondial.
Într-adevăr în leagăn ascultasem zi şi noapte manele.

Ajuns la fundul mării, am fost încadrat la serviciul de ecologizare.
Mai concret la ştergerea fundului de excremente de la cartofii MC Donalds.
Nu după mult timp a sosit şi, probabil, soţia mea.
Ochii ei erau acum negrii, din cauza apei de Mare Neagră, nu ca la suprafaţă albăstrui, ca o reflexie a cerului.
În rest era neschimbată.
Şi uitase că am trăit împreună.
Ea a fost, ca şi mine, repartizată la curăţat fundul.
La fund am lucrat amândoi, morţi, 20 de ani.
După 20 de ani (tot conform Alex. Dumas- tatăl) ni s-a dat o muncă intelectuală, conform pegătirii.
Într-o dimineaţă, am fost ejectaţi pe plajă, pentru a curăţa meduzele moarte împănate de fumători cu mucuri de ţigară.
Tocam materia primă mărunt cu macetele.
Apoi era ridicată de chelnerii de la bufetele unde se servea fructe de mare proaspete, cu garnitură de mucuri de ţigară în scrumiere.
Făcând o muncă intelectuală, simţeam şi nevoia unei relaxări emoţionale.

Chiar când am ieşit din apă, spre mine s-a bucurat o căţeluşe, de parcă mă aştepta.
Avea 20 de ani şi 6 pui mici de vârsta ei.
Am botezat-o Pepa, în memoria căţeluşei noastre şi a bravului Bebe.
Ne-am ataşat şi noi, dar numai emoţional, nu şi fizic, de ea.
După ea se ţinea Pepe, şmecherul căţeluş, care, din când în când, se ataşa de ea fizic, ca o remorcă.
Le strigam de câteva ori: huo!
Ce mai, lipsea doar Bebe.
Dar curând urma să apară şi el.

Sectorul nostru de curăţat meduze cu ţigări, era de la Constanţa la Vama Veche.
După aceea, peste graniţă, curăţenia era preluată de colegii bulgari cu ceafa groasă (cf. Eminescu).
Locuiam într-o vilă din marmură de stuf, la Stufstock.
Într-o zi, tocmai când tocam o meduză vie care ţipa, am ridicat capul şi m-am văzut clar venind spre mine.
Pentru a evita orice confuzie, voi denumi aceste persoane Eu1, respectiv Eu2.
Am observat că între noi era o singură deosebire: Eu1, adică eu, chema prietenul lui Pepa, Pepe, iar Eu2, adică el, Bebe.
Parcă mai trăisem odată situaţia asta (vezi, te rog, episodul precedent) doar că soţia de acum, nu mai plângea.
Deci, iată că venise şi Bebe, adus cu gura de Eu2.
Eram din nou, cu toţii.
Altceva, am mai constatat, dar nu am spus la nimeni: când se culca cu Eu2, soţia se scula tristă.
E adevărat, că Eu2, refuza să se dezbrace de chiloţi, în prezenţa ei.
……………………………….

Raportul Ofiţerului Superior:
Sunt ofiţer superior la Oficiul Clonării din portul de submarine descoperite din Constaţa.
Am fost avansat de la Clonarea în vid, la Clonarea în apă, acum 20 de ani, când am rezolvat perfect greşit cazul tatălui lui Bebe.
Deunăzi trecând pe plajă, spre casă, am văzut o echipă de oameni sărmani, unul din ei fiind chiar tatăl lui Bebe, care alergau, printre mucuri de ţigară, să prindă meduzele moarte.
Erau doi bărbaţi la fel, iar femeia era o clonă, fiindcă avea ţâţele inversate.
Unul din bărbaţi, nu avea sex, deci era şi el o clonă.
Acestea sunt singurele diferenţe secrete, cunoscute numai de noi, cei de la Oficiul Clonării.
La un moment dat, lucrând cu maceta, accidental, unul din cei doi, cel care îl avea, şi-a tăiat un organ.
Era un accident clasic de muncă, specific numai bărbaţilor.
Celălalt, a luat organul de jos şi a fugit la spitalul regional Constanţa, unde a fost transplantat de dr. Ciomu.
Celălalt celălalt, venit în fugă, urlând, a fost prins de gărzile de la clonare şi, deoarece nu corespundea cu Softul Mondial de Urmărire a Persoanei, Până la Oprirea Definitivă a Respiraţiei, a fost aruncat în mare, ca să cureţe fundul.
În fond clonele au ajuns să coste o nimica toată.
Pot fi aruncate, dacă au fost desfigurate, măcar odată.
Dar de obicei sunt duse la abator, fiindcă sunt comestibile.
……………………………

Sunt Eu2 şi lucrez cu soţia pe plajă, la strâns meduze cu ţigară în colţul buzelor.
Pepa s-a jucat numai cu Bebe şi a făcut iar, singură, ca acum 20 de ani, un căţel cu părul creţ.
Soţia mea, s-a jucat doar cu mine (sper) şi a dat naştere unui băieţel, tot cu părul creţ.
Acum se scoală de dimineaţă veselă de lângă mine şi cântă manele lângă leagăn.

La Oficiul de Clonare în apă am predat deja câte 3 fire de păr de la Bebe şi de la micul căţel al Pepei.
Sunt atât de asemănătoare, că nici nu mai contează sub ce nume le voi preda.
……………………………………

Noaptea valurile mării aştern meduze peste ţigări.
Din mare, iese, la fiecare oră, capul meu ud de apă şi urlă de mi se face mie părul măciucă, că îi folosesc un organ.
Mă trezesc ud din stuf şi cred că eu sunt cel care a ieşit din mare.
Soţia mă întreabă speriată: eşti tu dragă? şi mă pipăie mereu în acelaşi loc.
Când se asigură, se nelinişteşte şi mă trezeşte.
Femeile chiar şi clone, tot femei.

Mâine Eu2, Bebe şi căţelul ne ducem să ne îmbarcăm în vaporul fără fund.
Mai întâi vom trece pe la verificarea identităţii.
E doar o verificare de rutină, bazată pe cele 3 fire de păr, iar ofiţerul e acelaşi care m-a mai trimis în fundul mării.

Astă noapte, preocupat de voiajul care urma să îl fac mâine, am visat că nevastă-mea este capră.
.................................................
Uneori, privind absent în largul mării, repet şi eu (doar o clonă), după acel anonim, din sec. III:
E Timpul care foşneşte neîncetat,
Sau valurile mării udă nisipul ?

Eugen Danescu

Torturarea pruncilor, varianta contemporană.

(TNM-Tragedie Naţională la Matematică)

Fără nici o legătură cu situaţia de teroare prin care trec la un moment dat copii de azi, îmi aduc aminte ce îmi povestea străbunicu despre tezele de la şcoala de odinioară.
Zicea străbunicu: despre tezele de la şcoală, pe vremea mea, acum vreo 20 de ani, nu ştia nimeni, decât profesoara şi elevii.
Tezele erau comentate doar în clasă, iar părinţii aflau numai dacă notele erau prea mici, sau prea mari.
În rest nu ştia nimeni că s-a dat vreo teză.
Fiindcă datoria de a învăţa era, greşit pe atunci, nu ca acum!, de la sine înţeleasă, din moment ce ai mers la şcoală.
La fel era şi cu examenele şcolare.
Poate vreun leneş, cu notă mică, mai lua câte o chelfăneală de care auzeau cel mult vecinii.
………………………………………….
Anul 2007 şi cei viitori.
Legile învăţământului românesc sunt perfecte.

Cu cât se apropia ziua TNM a maltratării copiilor din ţară, tensiunea creştea.
Toţi îşi aminteau, tot mai des, masacrul biblic asupra pruncilor, comandat de regele Irod în Israel.
Să intrăm într-una din nefericitele case, cu un copil, care urmează să fie maltratat în ziua naţională fatidică.
Ne aflăm în chiar preziua dramaticului eveniment.
Presa şi televiziunea aproape că nu au alt subiect: acesta şi ţeava de apă care s-a spart si curge la o periferie din Sighetu Marmaţiei.
Toată lumea e îngrozită de ambele evenimente.

Robert se trezeşte ţipând, pe la orele 12 dimineaţa, că azi nu merge la şcoală şi a visat că merge.
Se pregăteşte de a fi torturat.
Mâine, la teză.
Mama şi tata, tocesc deja subiectele lui la matematică, aşa cum au făcut întreaga noapte.
Subiectele sunt în număr de unu.
Materia e foarte complexă.
Timpul de 6 luni, de când a început şcoala, a fost insuficient pentru aprofundarea, chiar şi superficială, a materiei.
(ieri dimineaţă, până seara, Robert a fost la şedinţele de jocuri mecanice, iar discoteca, unde este angajat ca dansator voluntar, se închide în sezonul care ţine tot anul, la ora 5 dimineaţa.
De unde timp, atunci, pt copil?)
Robert, îngrijorat, se întoarce pe partea cealaltă.
Tata ia o jumătate de subiect (o problemă grea cu Harry Potter) şi trece să îl tocească la closet, unde hârtia s-a terminat.
Mama începe să pregătească gustarea de dimineaţă, pentru Robert, iar când îi toarnă păhărelul de votcă, pătează jumătatea ei din problema cu Harry Potter, care, ca prin vrajă, ameţeşte imediat.

Să trecem acum în locuinţa doamnei profesoare de matematică, care a pregătit excelent copiii.
Ea e profesoară de muzică.
Îngrozită, în capotul sângeriu, interpretează la pian subiectul la matematică, pe care l-a pregătit cu elevii timp de 6 luni.
(pe cei mai buni i-a şi meditat, la matematică, la pian, pe (banc)note)
Soţul ei este tot profesor, şi tot de matematică, dar nu are post.
El are specialitatea de desen cu creta.
El desenează exerciţiul de matematică pe parchet.
Desenul reprezintă un joc complicat: un şotron în miniatură, de apartament.
Simţind tensiunea din casă, o pisică miorlăie încontinuu, pe pian, până mâine, când se va produce Tragedia Naţională a Tezei la Matematică.

Ne deplasăm acum la Ministerul Educaţiei profesorilor, elevilor şi părinţilor.
Aici se pregătesc instrumentele de tortură.
Subiectul de matematică este pus într-un bol, din care se va extrage ordinea de execuţie a elevilor.
Subiectul este secret şi a fost compus şi adus cu trotineta de băiatul de 3 ani al ministrului, ca fiind autorul acestui subiect de dificultate ridicată.
Ministrul, transpirat, dezbrăcat până mai jos de brâu, ajutat de portarul murdar pe mâini de untură, încearcă să găsească soluţia problemei.
Se pare că nu reuşesc, fiindcă deja stau de 2 zile (49 de ore) şi nu mai au decât 25 de ore (o zi) la dispoziţie, până la masacrarea elevilor.

Toată ţara e în tensiune, de la est la vest şi de la nord la sud: ziua groaznică, atunci când elevii vor fi supuşi la tortură, se apropie.
Ministerul e înconjurat de jandarmi, nu mai pătrunde, decât băiatul de 3 ani al ministrului, cu trotineta.
Nici mama nu are voie şi aşteaptă, singură, afară în plină nenorocire naţională.

Ziua se scurge în teroarea subiectului, care nu poate fi rezolvat, deşi mai sunt mai puţin de 10 ore, fiindcă deja e o seară să îţi bagi degetele pe unde nimereşti.
Robert se întoarce îngrijorat de la jocurile mecanice, fiindcă a pierdut tot şi a rămas dator şi se pregăteşte, îngrijorat, să plece la discotecă.
Acolo va trăi momente de groază de strip tiz, alături de alţi elevi dezbrăcaţi, care urmează să suporte tortura de a doua zi.
Probabil vor decide să se ducă la tortură (teză) direct de la discotecă.

Neputând să soluţioneze subiectul, mama şi tata lui Robert, au luat din biblioteca bine garnisită, toate cele 500 de titluri (toate Harry Potter), doar, doar vor putea găsi într-unul din ele soluţia.
Pe burtă, fiecare pe a celuilalt, îngropaţi până la gât în literatură de calitate, citesc cu înfrigurare, cu câte o lupă mare în mână.
De afară, sau din carte, nimeni nu îşi mai dă seama, se aud tunete înfricoşătoare, care tensionează şi mai mult atmosfera din ţară.
Fiindcă uciderea pruncilor comandată de criminalul Irod, a avut numai 2000 de subiecţi, în timp ce tragedia de mâine, comandată de ministru, va afecta peste 400 de mii de nefericiţi.

Dimineaţa toate şcolile sunt în doliu.
Condamnaţii intră în clase mestecând gumă.
Televiziunile transmit extragerea subiectului din bol, de către portarul ministerului, ministrul fiind epuizat.
Subiectul este transmis instantaneu, prin Internet, în toată ţara, într-o linişte mormântală infernală.
Groaza pune stăpânire pe toată răsuflarea.
Testele suflate în alcoolmetru, pe străzi, încep să iasă negre.
În faţa şcolilor mamele, deznădăjduite, îşi smulg sutienele din piept.
În clase, elevii, trec la nerezolvarea subiectului unic pe ţară, aruncând cu avioane de hârtie pe geam.
Sunt, desigur, foi din Harry Potter.
Mamele prind avioanele, le sărută şi le aruncă înapoi în clase, cu câte o lacrimă drept carburant ecologic.
Parcă au mai prins puţin curaj.
Doamna profesoară, în clasă, la pian, suflă elevilor rezolvarea, fără să scoată o vorbă.
Soţul ei, care e supraveghetor, desenează şotronul, care este soluţia grafică a problemei.

Se zvoneşte, printre mame, că subiectul a fost de dificultate medie.
Mamele re-agaţă sutienele de gât şi umeri („had and shoulder”)

În sfârşit, spre seară, se aud acordurile finale, triumfale, ale problemei rezolvate, emise de pian.
Elevii ies sărind şotronul.
Mamele leapădă căţeii din braţe şi iau copii care latră la ele, fericite.
Taţii iau căţeii şi pleacă înjurând de mamă, fericiţi.

În timp ce mama îl duce în goană pe Robert la discotecă, unde a întârziat, se aude o explozie puternică.
Privesc în spate: în locul şcolii e o groapă ca de bombă.
Pe fundul ei clape albe şi negre de pian şi coperţile lui Harry Potter.
Teza cu subiect unic s-a terminat în toată ţara.

Ministrul se trezeşte de la acordurile finale ale pianului şi întreabă portarul ce s-a întâmplat.
Răspunsul nu surprinde pe nimeni:
„Notele sunt mai slabe decât anul trecut, dar, lucru îmbucurător, mult mai bune ca anul viitor”.
Portarul se şterge pe mâini, îşi reia postul la poarta ministerului şi termină sandvişul cu untură.
Băiatul ministrului pleacă cu trotineta la grădiniţă.

În discotecă doamna profesoară, reia, cu elevii, pregătirea de strip tiz, exemplificând paşii largi de şotron la bară.
Învăţământul nostru se află pe mâini bune şi pe un drum si(n)gur în Europa.

Eugen Danescu

INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA

Articolul de mai jos a fost preluat din numărul de mâine, 32 noiembrie 2051 al cotidianului italian „Europeo Pulito” (Europeanul Integrat).
Am considerat că textul, care se referă la cetăţeni europeni de etnie rromână, va interesa cititorii noştri, informându-i asupra stadiului integrării lor europene.
Nota traducătorului: din motive semantice, am preferat să traducem cuvântul „pulito”, care se traduce de obicei cu românescul „curat”, prin „integrat”, cu toate că şi varianta română a cuvântului italian, este foarte uzitată în cercurile culte din licee şi cartiere.

INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA (it. vulgară "Pulirea")


Ploaia, apă sfântă, se integrează prin cocioabele de la marginea Bucureştiului.

În eleganta colibă de cleştar, din cutii de carton şi tablă ruginită, doarme copila curată, cu părul blond murdar.
Capu-i bălai se odineşte pe perna de puf din zdrenţe, care acoperă bolovanul moale ca piatra.
Pe drumurile nenumărabile ale firelor ei de păr, se integrează perechi de păduchi preocupaţi de urmaşii lor.
În urma lor, ouăle atârnă ciorchine, pe firele de păr, ca pe araci, într-o vie cu rod putred.
.....................................................................................
Eu, Madona, sunt fetiţa de care vorbeşte nenea Giovanni, mai sus.
Am opt luni sau opt ani, nu mai ţin minte bine cât zice baba Fasolea când e beată.
Dorm şi visez că o mână cu degete fine, mi se plimbă pe obraz, mă mângâie, deşi nu am fost mângâiată vreodată.
Deschid un ochi albastru, cel care e mai puţin lipit cu noroiul de pe faţă, mă ridic de pe pernă şi gândacul care mergea pe obraz, se integrează printre semenii lui pe podeaua din parchet lustruit de pământ, licurici împrăştiind o lumină neagră.
.
De afară aud cum se bălăcesc picăturile de ploaie în băltoace.
Sunt singură, în vila noastră, cu o unică încăpere spaţioasă de 2 pe 3 paşi de copil.
Noroiul de pe bulevardul de cartier, imens cât o potecă, se integrează în vilă, ca lava vulcanilor noroioşi, pe sub uşa care lipseşte.
Trebuie să plec să iau mâncare de la restaurant, de la gunoi, sătulă de bunătăţile lăsate de mama şi de tata, pe care nu îl cunoaşte nimeni, ca de altfel şi pe mama, pe care nici eu nu o mai ţin minte.
M-aş sătura cu o bomboană.
Pe uliţă mă spăl pe picioarele încălţate desculţ, iar ploaia mă udă pe faţă.
Pe noi numai ploaia ne udă pe faţă.
Sistemul de apă şi canalizare care funcţionează perfect, nu există încă.

Trec pe la geamul lui nenea Rahat.
Are mustăţi şi părul negru vâlvoi.
Mă cheamă frumos la el, cu o înjurătură despre o păsărică.
Cum intru, el îmi dă o bomboană şi îşi dă pantalonii jos.
Închid ochii, strâng bomboana între dinţi ca să nu plâng, iar el grohăie peste mine, ca porcul din casă, pe care l-a furat astă noapte.
Ies afară râzând cu ţipete de groază şi fug spre linia de tren părăsită.
Mă aşez pe traverse, ploaia a stat, doar din ochii mei continuă să plouă cu găleata.
......................................................................
Rahat îşi trage pantalonii.
Pantalonii, moderni, au numai jumătatea lor din faţă, fiindcă spatele omului e ceva comun.
Rahat e tulburat, se îmbracă cu partea din faţă la spate şi iese afară în ploaie.
Simte răcoare şi ploaie la partea lui din faţă.
Uliţa e plină de aceleaşi jumătăţi de costume, purtate nonşalant, iar unele, mai elegante, lipsesc total.

Rahat se duce la Bestie acasă.
Au de spălat afaceri murdare.
Bestie invită afară pe bătrâna nevastă de 13 ani, cu cei 15 copii.
Au acum ocazia să facă o baie, mai ales că nu a plouat de vreo 5 luni.
Copiii tăvălesc porcul furat prin noroi, şi viceversa.
Copilăria lor şi a porcului e fericită.
Mama, dată afară, plângând fericită, pleacă spre baba Fasolea să îi dea în bobi.

Prin peretele din spatele vilei lui Bestie, care lipseşte, intră chiar baba Fasolea.
Rahat o pupă pe gură şi o dă de parchetul de pământ, lustruit clisos, încercând să se integreze printre fustele babei.
Baba se zbate, iar Bestie, milos, se prăpădeşte de râs.
Rar om mai calm decât Rahat.
De aceea nu îşi pierde cumpătul şi îi integrează babei cuţitul ninja de 38 de ori în bust.
Bestie, de compasiune, nu se mai opreşte din hohote de râs.
După ce stabilesc planul afacerilor la zi, o iau pe bulevardul de noroi al potecii şi se topesc în ploaia care ne integrează pe toţi.
Din vila lui Bestie, prin uşa care lipseşte şi ea, se prelinge în ploaie, un şuvoi roşu de sânge negru, care se integrează în lava neagră şi rece de pe bulevardul potecă.
....................................................................
Aplecaţi peste terasamentul liniei ferate, eleganţi, doi zdrenţăroşi trudesc cu baroasele, integraţi în muncă.
Azi au de (dez) integrat macazul care bifurcă linia de Olteniţa, spre linia de garaj, părăsită, de la uzinele Faur, foste 23 August.
Pe macaz vor bea la bufetul „La fierul vechi furat”, câte o cinzeacă mare de bere.
Din depărtare se aude trenul de Olteniţa, plin cu cetăţeni europeni de etnie română, fără bilet.
Cei doi o iau la fugă, iar macazul rămâne ne (dez) integrat, schimbat pe direcţia liniei de garaj, ca pe vremuri.
.............................................................................
Eu, Madona, stau veselă şi plâng, pe linia de garaj părăsită şi vărs peste traverse, bomboana dulce de la Rahat, integrată cu fiere şi durere.
Ploaia din ceruri a stat, dar cade neîncetat, limpede, din ochii mei albaştrii, direct pe genunchii zgâriaţi de ghiarele lui Rahat.
Din depărtare aud ca o Salvare, trenul care, venind, fluieră vesel
Aşez, obosită de odihnă, capul pe şina ruginită, moale ca perna pe care dorm acasă, şina care duce la halele părăsite.
.................................................................................
De departe eu, nenea Giovanni, văd totul, alerg şi strig la mecanicul brunet închis.
El înţelege că doresc să îl salut şi râde la mine, trăgând semnalul.
……………………………………………………………..
Locomotiva trece de macaz, grăbind să revină la mama uzină.
Calcă uşor peste părul bălai, care acoperă un cap mic şi obosit.
Ajunge în hala unde a fost fabricată.
O roată neagră înaintează nonşalant , fâlfâind înfăşurată pe o spiţă, o şuviţă blondă, cu perle sângerii.
Rahat şi Bestie, stând pe vine, după un perete al halei, re-integrează în natură, cu vânturi, ciorba mixtă din oase de peşte, porc şi găină, consumată aseară.
Cu un ultim efort, locomotiva se integrează şi ea, în peretele halei, care se prăbuşeşte lin, cu un zgomot infernal, integrând definitiv pe Rahat şi Bestie peste rahaţii de ciorbă digerată, consumată aseară.

Peste Bucureşti se lasă o seara feerică, cu furtună şi grindină.
Gropile din bulevardele asfaltate cu noroi, devin invizibile.
Efectele benefice ale nediscriminării din ultimi 50 de ani, se văd foarte clar şi azi, mai ales noaptea.


Transmis din Rezervaţia Autonomă România, prin videoportare cu aparatul Morse,
pentru Europeo Pulito,
Giovanni Leproso Nafia.
Mâine, 32 noiembrie 2051.

Nota noastră, românească: orice aesămănare cu realitatea de azi, e total adevărată.

(Preluare de pe neogen)

Clonarea în vid

Notă:
Într-un sit arheologic de la Marea Neagră, printre gunoaie şi meduze moarte, s-au găsit urme ale anticului limbaj al Internetului.
Publicăm mai jos, reconstituit, următorul document.
Data străveche e înscrisă în chiar conţinutul lui.
Am apelat la un expert de pe plajă pentru a comenta subiectul, rămas actual şi în zilele noastre.
Iată textul original:

„Incepand cu 14 ianuarie, strainilor care doresc sa intre in Marea Britanie si au nevoie de viza li se vor lua si amprentele digitale, sustine Rador.Potrivit noului sistem, turistilor din 133 de tari, care insumeaza aproape trei sferturi din populatia globului, trebuie de acum inainte sa le fie verificate amprentele digitale si comparate cu baza de date detinuta de autoritatile britanice vamale. Guvernul de la Londra a declarat ca este necesar sa fie descurajate persoanele care se folosesc de identitati false pentru a intra in Marea Britanie.Printre cei care incearca sa intre fraudulos in regat se numara cei care anterior au cerut azil Marii Britanii si au fost respinsi sau deportati, cei care au dosare penale sau cei cu intentii teroriste. Autoritatile au detectat pana in prezent aproximativ 5000 de cazuri de identitate falsa.”


Clonarea în vid

Suntem în pezent, inclusiv clonele noastre, peste 17 miliarde.
Posibilitatea de a ne recunoaşte între noi a devenit din ce în ce mai dificilă.
Trebuie să avem în vedere, că numărul de combinări care se poate realiza cu semnalmentele noastre este limitat matematic.
El a fost calculat şi este de 13 miliarde.000.082, deci a fost deja depăşit cu 4 miliarde.
Printre noi circulă nestingheriţi hoţi, criminali, terorişti, pe care îi credem oameni de bună credinţă, prieteni de ai noştri.
Mereu se caută noi metode ca să-i recunoaştem, chiar şi pe cei mai apropiaţi,chiar şi pe părinţii şi copiii noştri.
Fiindcă există deja, printre cele 17 miliarde, 8 miliarde de oameni care au aceeaşi înfăţişare (4 miliarde repetă înfăţişarea a 4 miliarde din ceilalţi 13 miliarde.
Există sigur, deci 2, 3, 4 sau chiar mai mulţi oameni, cu exact acelaşi fizic).
Nu mai eşti sigur dacă cea cu care te culci este soţia ta, precum nici că cel cu care se culcă soţia ta, eşti tu.

Trebuie să fac o paranteză
Încă din secolele trecute, terorismul făcea ravagii, (vezi documentul de mai sus, găsit la Marea Neagră), dar nu aşa de multe ca în zilele noastre.
De aceea şi atunci se luau măsuri stricte de securitate.
Ca să te lase în avion, se uitau la poza degetelor.
Numai că imediat a apărut metoda de a înşela:
Oamenii îşi puneau, la îmbarcare degete de copil, aşa că puteau trece liniştiţi cu bombele legate la brâu, sau cu droguri (pe atunci bombele şi drogurile erau interzise).
Apoi, când autorităţile s-au prins la şmecherie, te recunoşteau după cristalinul ochilor.
Dar şi această metodă a fost contracarată.
Nimic mai ieftin decât să introduci, în fiecare ochi, câte un cristal de sare de bucătărie.
Când autorităţile au aflat această practică, au interzis accesul cu sare pe aeroport şi au căutat metode mai eficiente, în special pentru călător.
De exemplu, doctorul îţi scotea ochii chiar înainte de decolare şi te prezentai fără probleme la avion.

Cu totul alte metode se folosesc acum, în secolul nostru 23,5.
Le voi reda pe scurt mai jos, fiindcă la noi se aplică de numai vreo 108 ani.

O voi lua metodic.
Acum 3 ani soţia mea, cu ajutorul meu, a născut un băieţel, cu părul negru şi creţ, botezat Bebe.
Tot atunci, am cumpărat o căţeluşă cu părul alb şi creţ, Pepa.
Ea a devenit tovarăşa băiatului nostru, iar amândoi bucuriile vieţii noastre.
Pentru înregistrarea lui Bebe, ne-am prezentat la Oficiul Clonării, fostul Oficiu de Stare Civilă din secolele trecute, unde a fost scanat integral.
I s-au luat dimensiunile feţei, corpului, membrelor, creerului.
Datele au fost introduse în Softul Mondial de Urmărire a Persoanei, Până la Oprirea Definitivă a Respiraţiei.
De acum încolo, el poate fi recunoscut instantaneu în orice punct de verificare din Univers, şi la orice vârstă.
Programul ţine seama de trecerea timpului şi de vreme (factorii climatici), care influenţează dezvoltarea unei fiinţe, modificând o dată pe minut, portretul robot al persoanei din baza de date.
Ba au fost cazuri când omul decedase, dar Softul îi dezvolta mai departe portretul, arătând chipul lui viu la 170 de ani.
S-a constatat, cu această ocazie, că nu există nici o diferenţă între fizicul unui mort şi al unuia viu la această vârstă.

La naşterea băiatului, odată cu prezentarea la Oficiu, am predat, conform legii, într-un plic de plastic, 3 fire din părul lui, pentru reconstituirea ADNului.
În caz de dubiu, asupra identităţii persoanei, imediat se obţine clonarea, originalul fiimd eliminat prin aruncarea în mare şi înlocuit cu clona, care devine original.
Vecinul meu, care nu are copii, m-a rugat să duc la Oficiu, căţelul lui cu părul negru şi creţ, ca al băiatului meu şi, conform legii, 3 fire din părul animalului.
Bineînţeles că l-am servit cu plăcere.
(Având grijă să nu încurc plicurile cu fire de păr, deşi erau identice.)
Clona, întrucât e obţinută cu ultimele date antropometrice ale originalului, este la acelaşi nivel de dezvoltare cu acesta.
Pentru clonare se folosesc firele de păr depuse la Oficiu la naştere.
Avantajul e că se obţine acelaşi copil, tânăr sau adult, din chiar momentul când originalul a fost aruncat în mare (de obicei în Marea Neagră).
Pentru a nu crea şocuri psihologice familiei, înlocuirea originalului cu clona sa, este secretă.
În acest fel, familia nu ştie dacă are de-a face în continuare cu originalul sau cu clona sa şi nu are voie să se îndoiască.
Doar în caz de dispariţii, familia poate cere clonarea, care în acest caz nu mai este secretă.
Sunt numai avantaje, iată.
Nu mai există tragedii familiale, deci.

Iar acum plec la avion, cu băiatul nostru.
Povestea străbunicul meu, cum prin anii 2050, transportul se mai făcea cu avioane cu reacţie.
Deseori reacţia întârzia sau se inversa.
De aceea multe zboruri se amânau, se anulau, sau avioanele cădeau ca muştele.

Avioanele vechi, cu reacţie, au fost de mult înlocuite cu avioane cu vid.
Ele au acelaşi aspect, dar nu au aripi şi coadă, şi, bineînţeles nici fuselaj, iar impulsul nu mai este dat de jetul de gaze arse, ci de jetul mult mai puternic de vid.
Se ştie că vidul este mereu proaspăt şi nu este poluant.
Vidul se aduce din spaţiul cosmic, unde este în cantitate infinită.
O caracteristică unică a vidului, este aceea că, o cantitate mică este la fel de grea ca şi o cantitate oricât de mare, conform legii Conservării Universale a Vidului.
Aşa că odată alimentat cu o cantitate de vid, avionul are orice cantitate de care are nevoie pentru zbor.
(Zborul cu vechile avioane cu reacţie, era pe axa spaţiului.
De la fereastră vedeai cum trece spaţiul pe lângă tine.
Avioanele cu vid, zboară pe axa timpului.
De la fereastră simţi cum trece timpul şi îmbătrâneşti, priveliştea nu se schimbă.)

În faţa tunelului de propulsie se face controlul persoanelor după metode moderne actuale.
La tunel m-am întâlnit cu vecinul nostru, însoţit de Pepe, căţelul tare şmecher, care vine adesea la noi, să se joace cu Pepa şi Bebe.

Primul am intrat eu la punctul de control şi am ieşit, cred, tot eu.
Apoi a intrat Bebe, băiatul meu şi a ieşit, tot el, dar schimbat, fiindcă arăta ca Pepe, căţelul vecinului.
A urmat vecinul meu, care a ieşit, cred, tot el.
Iar ultimul a intrat Pepe, care mi s-a părut mult schimbat la ieşire, fiind identic cu Bebe al nostru.
Atât Bebe, cât şi Pepe aveau acelaşi păr negru şi creţ.
Considerând situaţia în ansamblu, am simţit că mă apucă ameţeala şi îmi e greu să accept noile înfăţişări.
Întrucât Softul Mondial dă rezultate precise, nu avem voie să ne îndoim de exactitatea lor.
Dacă se efectuase o clonare, aceasta avea la bază ADNul din firele de păr depuse la arhivă, cu toată atenţia, chiar de mine.
Atunci s-a petrecut ceva de neînţeles: Bebe al meu, care arăta ca Pepe, a fugit la vecinul meu, schelălăind, iar Pepe, căţelul vecinului, care arăta ca Bebe, a venit plângând la mine.
În această situaţie aiuritoare, ne-am întors acasă cu toţii, puţin bulversaţi.
Am discutat situaţia cu soţia, cea care dăduse naştere lui Bebe, care arăta acum ca Pepe.
Ea a început să plângă în hohote şi a zis că Pepe este copilul ei, iar Bebe nu e altceva decât, vai, un câine.
Numai Pepa, căţeluşa noastră se bucura, deoarece ea îi iubea pe amândoi aproape la fel.
O deosebire făcea, doar fiindcă îl mirosea acum numai pe Bebe la organele genitale, în timp ce înainte îl mirosea numai pe Pepe.

Viaţa şi-a reintrat încet, încet în normal.
Bebe, care arăta ca Pepe şi căţeluşa Pepa, se iubeau şi mai mult, decât înainte de a merge la avion.
Toată ziua se hârjoneau.
Nevastă-mea avea încă dubii, pe care le exprima plângând pe ascuns.
Pepe al vecinului meu, începuse să înveţe să doarmă în coteţ.
Vorbea din ce în ce mai puţin şi lătra din ce în ce mai des.
Când mai primea şi câte un os, urla de fericire cu glasul lui Bebe, de se auzea până la noi şi ne sfâşia inima.
Timpul a trecut uşor, iar acum pot să vă anunţ o veste bună:
Pepa, căţeluşa noastră albă, fără să se împerecheze, fiindcă nu se joacă decât cu Bebe, copilul nostru drag cu părul negru şi creţ, a fătat 6 căţeluşi superbi.
Toţi au părul creţ şi sunt albi cu pete negre.

Nu ştiu ce a deranjat-o asta pe fosta mea nevastă, zic fosta, fiindcă a divorţat şi s-a căsătorit cu vecinul meu, părăsindu-l pe Bebe pentru Pepe, pe care am auzit că îl culcă în pat şi îl duce la şcoală.

………………………………………..
După 20 de ani (cf. Alex. Dumas- tatăl):
De mulţi ani, am rămas singur:
Pepa a fugit, după un an, pe străzi cu căţeii ei, iar Bebe a urmat-o dând din coadă.

Ieri am plecat în lume cu avionul cu vid.
În avion era şi Pepe.
Este student şi expert în clonarea în vid, noua soluţie de identificare.
El a mers cu avionul mai departe în lume.
Eu am sărit în vid, din mers, aterizând pe o plajă murdară de la Marea Neagră.
Acolo cineva citea un document scris în vechiul limbaj Internet.

Era Originalul meu.

Eugen Danescu

Secretul lui Dumnezeu

Ieri seară m-am întâlnit, pe scară, cu vecinul meu, cu care m-am salutat, politicos, ca de obicei.
Eu suiam, el cobora undeva.
Aflu acum cu stupoare că astă noapte a murit.
Ca să mă conving, am coborât pe scară, trecând pe la uşa lui.
Acolo ardea o lumânare, iar pe el nu l-am mai întâlnit.

M-am gândit:
Cum o fi putut oare să fie atât de secretos şi prefăcut, să nu pomenească nici un cuvânt despre ce avea de gând să facă în acea noapte.
Ca să vezi cum e omul: suntem aici de 20 de ani, ne salutăm, vorbim câte în lună şi stele, şi tocmai asta nu a vrut să îmi spună.

La întoarcere am povestit preotului cu care am urcat scara.
El m-a lămurit scurt:
Nu a spus la nimeni că va muri, fiindcă acesta e secretul lui Dumnezeu.

Nine Clock

Sfârşit de Tiranie

(Undeva în Europa, cândva după 1789...)

Revoluţiile sunt întotdeauna furate.
Dacă nu total, măcar parţial.
Bazate pe idealuri, nici nu ar putea fi altfel.
Iar altcum nici nu ar avea loc, fiindcă nimeni nu e prost să se ducă la moarte, decât pentru un ideal.
…………………………………..
E o seară frumoasă de iarnă.
În Palatul, imens şi inutil, răsună gol vidul şi străluceşte întunericul negru.
Liniştea dintre ziduri, pe care de obicei nu o auzim şi nu o trăim, decât după ce am trăit, e mai înfricoşătoare decât zgomotul permanent al vieţii.
De aceea, în palat, în nenumăratele săli şi pe coridoare, ca oriunde este gol şi întuneric, umblă nepăsătoare Frica.

Afară, în piaţa vastă, luminată, pocnesc şi strălucesc aritificiile.
Poporul se bucură şi cântă inconştient.
El crede întotdeauna cu totul altceva.
Crede ce i se spune.

Străfulgerările din piaţă pătrund prin draperiile geamurilor înalte al Palatului.
De pe tavanele întunecate, sclipind cu ochiade vinovate, le răspund feţele acoperite cu foiţă de aur.
Din aurul celor ucişi ca să se construiască Palatul.
Scheletele lor au fost aranjate cu smerenie şi bunăvoinţă în osuarul organizat în subsolul adânc.

În sala mare a Palatului, Tiranul mort, prezidează la tribună, lovind cu un ciocan pupitrul.
În sală soţia, tolănită pe un fotoliu, omorâtă odată cu el, se foieşte neliniştită, cu o seceră în mână.
Nu, nu, ea nu e Moartea.
E şi ea doar o moartă acum.

Vorbesc între ei.
Ca morţii când sunt singuri.
Şi sunt lăsaţi adesea.
- Ce bine, zice el, că nu mai suntem afară cu ei. Ne-ar omorî.
- Ai dreptate, zice ea. Asta nu am înţeles noi din prima dată, atunci când ne-au omorât. De aceea ne-au şi omorât.
- Au avut dreptate. Odată Palatul terminat, rolul nostru era jucat. Nu mai puteam avea liniştea pe care am avut-o toată viaţa, ca să dărâmăm ţara şi să facem Palatul, şi nici cea pe care o avem acum.
- Şi nici cea ca să omorâm mai departe, zice ea, zice ea miloasă.
- Oricum oamenii noştri sunt majoritari. Revoluţia noastră a reuşit. Ai noştri deţin Palatul, noi suntem în siguranţă, iar restul de ţară e pustiu.
Afară petrecerea se terminase.
Poporul, minţit, plecase flămând şi ameţit să se culce, până la următoarea serbare cu artificii.
Se făcuse dimineaţă şi ningea ca în basme frumoase şi mincinoase.
La uşa Palatului trăgeau limuzine negre.
Rând pe rând hoţii Revoluţiei, veneau la Palat.
După ce sala mare a fost plină, uşa a fost închuiată pe dinăuntru.
Mai rămăsese doar un loc gol, în primul rând.
Pe fotoliu era o seceră.

La prezidiu s-a cocoţat Hoţul numărul 1 conform listei Revoluţiei furate.
Şedinţa trebuia să înceapă, aşa că a luat ciocanul să bată în pupitru.
A simţit imediat că cineva nevăzut îl ajută, conducându-i mişcările.
- Astăzi avem pe ordinea de zi Legea Banilor furaţi.
Voi da citire Legii.

Preambul: conform marelui economist Dolarov, munca nu produce bani.
De aceea banii nu pot fi ai celor ce muncesc.
Articol unic: Banii sunt ai celor care fură.
Orice prevedere contrară anterioară sau ulterioară, se abrogă.

În acest moment, ciocanul s-a ridicat singur şi a lovit puternic pupitrul, atingând şi degetele Preşedintelui prezidiului, care a scos un uşor sunet aprobativ.
Legea fusese astfel votată în unanimitate.

Mâine vom aproba Legea Bugetului pe anul viitor, zise Preşedintele zâmbind fals.
Vom vedea şi aproba astfel de unde şi cât vom fura.

Între timp, afară, ningea puternic în continuare.
Se apropia Crăciunul.
Poporul, care mai trăia după Revoluţie, croise deja drum prin nămeţi.
Astfel că atunci când maşinile negre au trebuit să plece de la Palat, nu s-a întâmplat nici un incident.
Ultimul a ieşit Preşedintele.
Era seară.
Palatul a rămas din nou pustiu.
Pe dinăuntru, cineva a încuiat uşa mare de la intrare.

Încet, încet, ninsoarea a acoperit orice acces la Palat.


Eugen Danescu