INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA

Articolul de mai jos a fost preluat din numărul de mâine, 32 noiembrie 2051 al cotidianului italian „Europeo Pulito” (Europeanul Integrat).
Am considerat că textul, care se referă la cetăţeni europeni de etnie rromână, va interesa cititorii noştri, informându-i asupra stadiului integrării lor europene.
Nota traducătorului: din motive semantice, am preferat să traducem cuvântul „pulito”, care se traduce de obicei cu românescul „curat”, prin „integrat”, cu toate că şi varianta română a cuvântului italian, este foarte uzitată în cercurile culte din licee şi cartiere.

INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA (it. vulgară "Pulirea")


Ploaia, apă sfântă, se integrează prin cocioabele de la marginea Bucureştiului.

În eleganta colibă de cleştar, din cutii de carton şi tablă ruginită, doarme copila curată, cu părul blond murdar.
Capu-i bălai se odineşte pe perna de puf din zdrenţe, care acoperă bolovanul moale ca piatra.
Pe drumurile nenumărabile ale firelor ei de păr, se integrează perechi de păduchi preocupaţi de urmaşii lor.
În urma lor, ouăle atârnă ciorchine, pe firele de păr, ca pe araci, într-o vie cu rod putred.
.....................................................................................
Eu, Madona, sunt fetiţa de care vorbeşte nenea Giovanni, mai sus.
Am opt luni sau opt ani, nu mai ţin minte bine cât zice baba Fasolea când e beată.
Dorm şi visez că o mână cu degete fine, mi se plimbă pe obraz, mă mângâie, deşi nu am fost mângâiată vreodată.
Deschid un ochi albastru, cel care e mai puţin lipit cu noroiul de pe faţă, mă ridic de pe pernă şi gândacul care mergea pe obraz, se integrează printre semenii lui pe podeaua din parchet lustruit de pământ, licurici împrăştiind o lumină neagră.
.
De afară aud cum se bălăcesc picăturile de ploaie în băltoace.
Sunt singură, în vila noastră, cu o unică încăpere spaţioasă de 2 pe 3 paşi de copil.
Noroiul de pe bulevardul de cartier, imens cât o potecă, se integrează în vilă, ca lava vulcanilor noroioşi, pe sub uşa care lipseşte.
Trebuie să plec să iau mâncare de la restaurant, de la gunoi, sătulă de bunătăţile lăsate de mama şi de tata, pe care nu îl cunoaşte nimeni, ca de altfel şi pe mama, pe care nici eu nu o mai ţin minte.
M-aş sătura cu o bomboană.
Pe uliţă mă spăl pe picioarele încălţate desculţ, iar ploaia mă udă pe faţă.
Pe noi numai ploaia ne udă pe faţă.
Sistemul de apă şi canalizare care funcţionează perfect, nu există încă.

Trec pe la geamul lui nenea Rahat.
Are mustăţi şi părul negru vâlvoi.
Mă cheamă frumos la el, cu o înjurătură despre o păsărică.
Cum intru, el îmi dă o bomboană şi îşi dă pantalonii jos.
Închid ochii, strâng bomboana între dinţi ca să nu plâng, iar el grohăie peste mine, ca porcul din casă, pe care l-a furat astă noapte.
Ies afară râzând cu ţipete de groază şi fug spre linia de tren părăsită.
Mă aşez pe traverse, ploaia a stat, doar din ochii mei continuă să plouă cu găleata.
......................................................................
Rahat îşi trage pantalonii.
Pantalonii, moderni, au numai jumătatea lor din faţă, fiindcă spatele omului e ceva comun.
Rahat e tulburat, se îmbracă cu partea din faţă la spate şi iese afară în ploaie.
Simte răcoare şi ploaie la partea lui din faţă.
Uliţa e plină de aceleaşi jumătăţi de costume, purtate nonşalant, iar unele, mai elegante, lipsesc total.

Rahat se duce la Bestie acasă.
Au de spălat afaceri murdare.
Bestie invită afară pe bătrâna nevastă de 13 ani, cu cei 15 copii.
Au acum ocazia să facă o baie, mai ales că nu a plouat de vreo 5 luni.
Copiii tăvălesc porcul furat prin noroi, şi viceversa.
Copilăria lor şi a porcului e fericită.
Mama, dată afară, plângând fericită, pleacă spre baba Fasolea să îi dea în bobi.

Prin peretele din spatele vilei lui Bestie, care lipseşte, intră chiar baba Fasolea.
Rahat o pupă pe gură şi o dă de parchetul de pământ, lustruit clisos, încercând să se integreze printre fustele babei.
Baba se zbate, iar Bestie, milos, se prăpădeşte de râs.
Rar om mai calm decât Rahat.
De aceea nu îşi pierde cumpătul şi îi integrează babei cuţitul ninja de 38 de ori în bust.
Bestie, de compasiune, nu se mai opreşte din hohote de râs.
După ce stabilesc planul afacerilor la zi, o iau pe bulevardul de noroi al potecii şi se topesc în ploaia care ne integrează pe toţi.
Din vila lui Bestie, prin uşa care lipseşte şi ea, se prelinge în ploaie, un şuvoi roşu de sânge negru, care se integrează în lava neagră şi rece de pe bulevardul potecă.
....................................................................
Aplecaţi peste terasamentul liniei ferate, eleganţi, doi zdrenţăroşi trudesc cu baroasele, integraţi în muncă.
Azi au de (dez) integrat macazul care bifurcă linia de Olteniţa, spre linia de garaj, părăsită, de la uzinele Faur, foste 23 August.
Pe macaz vor bea la bufetul „La fierul vechi furat”, câte o cinzeacă mare de bere.
Din depărtare se aude trenul de Olteniţa, plin cu cetăţeni europeni de etnie română, fără bilet.
Cei doi o iau la fugă, iar macazul rămâne ne (dez) integrat, schimbat pe direcţia liniei de garaj, ca pe vremuri.
.............................................................................
Eu, Madona, stau veselă şi plâng, pe linia de garaj părăsită şi vărs peste traverse, bomboana dulce de la Rahat, integrată cu fiere şi durere.
Ploaia din ceruri a stat, dar cade neîncetat, limpede, din ochii mei albaştrii, direct pe genunchii zgâriaţi de ghiarele lui Rahat.
Din depărtare aud ca o Salvare, trenul care, venind, fluieră vesel
Aşez, obosită de odihnă, capul pe şina ruginită, moale ca perna pe care dorm acasă, şina care duce la halele părăsite.
.................................................................................
De departe eu, nenea Giovanni, văd totul, alerg şi strig la mecanicul brunet închis.
El înţelege că doresc să îl salut şi râde la mine, trăgând semnalul.
……………………………………………………………..
Locomotiva trece de macaz, grăbind să revină la mama uzină.
Calcă uşor peste părul bălai, care acoperă un cap mic şi obosit.
Ajunge în hala unde a fost fabricată.
O roată neagră înaintează nonşalant , fâlfâind înfăşurată pe o spiţă, o şuviţă blondă, cu perle sângerii.
Rahat şi Bestie, stând pe vine, după un perete al halei, re-integrează în natură, cu vânturi, ciorba mixtă din oase de peşte, porc şi găină, consumată aseară.
Cu un ultim efort, locomotiva se integrează şi ea, în peretele halei, care se prăbuşeşte lin, cu un zgomot infernal, integrând definitiv pe Rahat şi Bestie peste rahaţii de ciorbă digerată, consumată aseară.

Peste Bucureşti se lasă o seara feerică, cu furtună şi grindină.
Gropile din bulevardele asfaltate cu noroi, devin invizibile.
Efectele benefice ale nediscriminării din ultimi 50 de ani, se văd foarte clar şi azi, mai ales noaptea.


Transmis din Rezervaţia Autonomă România, prin videoportare cu aparatul Morse,
pentru Europeo Pulito,
Giovanni Leproso Nafia.
Mâine, 32 noiembrie 2051.

Nota noastră, românească: orice aesămănare cu realitatea de azi, e total adevărată.

(Preluare de pe neogen)

Clonarea în vid

Notă:
Într-un sit arheologic de la Marea Neagră, printre gunoaie şi meduze moarte, s-au găsit urme ale anticului limbaj al Internetului.
Publicăm mai jos, reconstituit, următorul document.
Data străveche e înscrisă în chiar conţinutul lui.
Am apelat la un expert de pe plajă pentru a comenta subiectul, rămas actual şi în zilele noastre.
Iată textul original:

„Incepand cu 14 ianuarie, strainilor care doresc sa intre in Marea Britanie si au nevoie de viza li se vor lua si amprentele digitale, sustine Rador.Potrivit noului sistem, turistilor din 133 de tari, care insumeaza aproape trei sferturi din populatia globului, trebuie de acum inainte sa le fie verificate amprentele digitale si comparate cu baza de date detinuta de autoritatile britanice vamale. Guvernul de la Londra a declarat ca este necesar sa fie descurajate persoanele care se folosesc de identitati false pentru a intra in Marea Britanie.Printre cei care incearca sa intre fraudulos in regat se numara cei care anterior au cerut azil Marii Britanii si au fost respinsi sau deportati, cei care au dosare penale sau cei cu intentii teroriste. Autoritatile au detectat pana in prezent aproximativ 5000 de cazuri de identitate falsa.”


Clonarea în vid

Suntem în pezent, inclusiv clonele noastre, peste 17 miliarde.
Posibilitatea de a ne recunoaşte între noi a devenit din ce în ce mai dificilă.
Trebuie să avem în vedere, că numărul de combinări care se poate realiza cu semnalmentele noastre este limitat matematic.
El a fost calculat şi este de 13 miliarde.000.082, deci a fost deja depăşit cu 4 miliarde.
Printre noi circulă nestingheriţi hoţi, criminali, terorişti, pe care îi credem oameni de bună credinţă, prieteni de ai noştri.
Mereu se caută noi metode ca să-i recunoaştem, chiar şi pe cei mai apropiaţi,chiar şi pe părinţii şi copiii noştri.
Fiindcă există deja, printre cele 17 miliarde, 8 miliarde de oameni care au aceeaşi înfăţişare (4 miliarde repetă înfăţişarea a 4 miliarde din ceilalţi 13 miliarde.
Există sigur, deci 2, 3, 4 sau chiar mai mulţi oameni, cu exact acelaşi fizic).
Nu mai eşti sigur dacă cea cu care te culci este soţia ta, precum nici că cel cu care se culcă soţia ta, eşti tu.

Trebuie să fac o paranteză
Încă din secolele trecute, terorismul făcea ravagii, (vezi documentul de mai sus, găsit la Marea Neagră), dar nu aşa de multe ca în zilele noastre.
De aceea şi atunci se luau măsuri stricte de securitate.
Ca să te lase în avion, se uitau la poza degetelor.
Numai că imediat a apărut metoda de a înşela:
Oamenii îşi puneau, la îmbarcare degete de copil, aşa că puteau trece liniştiţi cu bombele legate la brâu, sau cu droguri (pe atunci bombele şi drogurile erau interzise).
Apoi, când autorităţile s-au prins la şmecherie, te recunoşteau după cristalinul ochilor.
Dar şi această metodă a fost contracarată.
Nimic mai ieftin decât să introduci, în fiecare ochi, câte un cristal de sare de bucătărie.
Când autorităţile au aflat această practică, au interzis accesul cu sare pe aeroport şi au căutat metode mai eficiente, în special pentru călător.
De exemplu, doctorul îţi scotea ochii chiar înainte de decolare şi te prezentai fără probleme la avion.

Cu totul alte metode se folosesc acum, în secolul nostru 23,5.
Le voi reda pe scurt mai jos, fiindcă la noi se aplică de numai vreo 108 ani.

O voi lua metodic.
Acum 3 ani soţia mea, cu ajutorul meu, a născut un băieţel, cu părul negru şi creţ, botezat Bebe.
Tot atunci, am cumpărat o căţeluşă cu părul alb şi creţ, Pepa.
Ea a devenit tovarăşa băiatului nostru, iar amândoi bucuriile vieţii noastre.
Pentru înregistrarea lui Bebe, ne-am prezentat la Oficiul Clonării, fostul Oficiu de Stare Civilă din secolele trecute, unde a fost scanat integral.
I s-au luat dimensiunile feţei, corpului, membrelor, creerului.
Datele au fost introduse în Softul Mondial de Urmărire a Persoanei, Până la Oprirea Definitivă a Respiraţiei.
De acum încolo, el poate fi recunoscut instantaneu în orice punct de verificare din Univers, şi la orice vârstă.
Programul ţine seama de trecerea timpului şi de vreme (factorii climatici), care influenţează dezvoltarea unei fiinţe, modificând o dată pe minut, portretul robot al persoanei din baza de date.
Ba au fost cazuri când omul decedase, dar Softul îi dezvolta mai departe portretul, arătând chipul lui viu la 170 de ani.
S-a constatat, cu această ocazie, că nu există nici o diferenţă între fizicul unui mort şi al unuia viu la această vârstă.

La naşterea băiatului, odată cu prezentarea la Oficiu, am predat, conform legii, într-un plic de plastic, 3 fire din părul lui, pentru reconstituirea ADNului.
În caz de dubiu, asupra identităţii persoanei, imediat se obţine clonarea, originalul fiimd eliminat prin aruncarea în mare şi înlocuit cu clona, care devine original.
Vecinul meu, care nu are copii, m-a rugat să duc la Oficiu, căţelul lui cu părul negru şi creţ, ca al băiatului meu şi, conform legii, 3 fire din părul animalului.
Bineînţeles că l-am servit cu plăcere.
(Având grijă să nu încurc plicurile cu fire de păr, deşi erau identice.)
Clona, întrucât e obţinută cu ultimele date antropometrice ale originalului, este la acelaşi nivel de dezvoltare cu acesta.
Pentru clonare se folosesc firele de păr depuse la Oficiu la naştere.
Avantajul e că se obţine acelaşi copil, tânăr sau adult, din chiar momentul când originalul a fost aruncat în mare (de obicei în Marea Neagră).
Pentru a nu crea şocuri psihologice familiei, înlocuirea originalului cu clona sa, este secretă.
În acest fel, familia nu ştie dacă are de-a face în continuare cu originalul sau cu clona sa şi nu are voie să se îndoiască.
Doar în caz de dispariţii, familia poate cere clonarea, care în acest caz nu mai este secretă.
Sunt numai avantaje, iată.
Nu mai există tragedii familiale, deci.

Iar acum plec la avion, cu băiatul nostru.
Povestea străbunicul meu, cum prin anii 2050, transportul se mai făcea cu avioane cu reacţie.
Deseori reacţia întârzia sau se inversa.
De aceea multe zboruri se amânau, se anulau, sau avioanele cădeau ca muştele.

Avioanele vechi, cu reacţie, au fost de mult înlocuite cu avioane cu vid.
Ele au acelaşi aspect, dar nu au aripi şi coadă, şi, bineînţeles nici fuselaj, iar impulsul nu mai este dat de jetul de gaze arse, ci de jetul mult mai puternic de vid.
Se ştie că vidul este mereu proaspăt şi nu este poluant.
Vidul se aduce din spaţiul cosmic, unde este în cantitate infinită.
O caracteristică unică a vidului, este aceea că, o cantitate mică este la fel de grea ca şi o cantitate oricât de mare, conform legii Conservării Universale a Vidului.
Aşa că odată alimentat cu o cantitate de vid, avionul are orice cantitate de care are nevoie pentru zbor.
(Zborul cu vechile avioane cu reacţie, era pe axa spaţiului.
De la fereastră vedeai cum trece spaţiul pe lângă tine.
Avioanele cu vid, zboară pe axa timpului.
De la fereastră simţi cum trece timpul şi îmbătrâneşti, priveliştea nu se schimbă.)

În faţa tunelului de propulsie se face controlul persoanelor după metode moderne actuale.
La tunel m-am întâlnit cu vecinul nostru, însoţit de Pepe, căţelul tare şmecher, care vine adesea la noi, să se joace cu Pepa şi Bebe.

Primul am intrat eu la punctul de control şi am ieşit, cred, tot eu.
Apoi a intrat Bebe, băiatul meu şi a ieşit, tot el, dar schimbat, fiindcă arăta ca Pepe, căţelul vecinului.
A urmat vecinul meu, care a ieşit, cred, tot el.
Iar ultimul a intrat Pepe, care mi s-a părut mult schimbat la ieşire, fiind identic cu Bebe al nostru.
Atât Bebe, cât şi Pepe aveau acelaşi păr negru şi creţ.
Considerând situaţia în ansamblu, am simţit că mă apucă ameţeala şi îmi e greu să accept noile înfăţişări.
Întrucât Softul Mondial dă rezultate precise, nu avem voie să ne îndoim de exactitatea lor.
Dacă se efectuase o clonare, aceasta avea la bază ADNul din firele de păr depuse la arhivă, cu toată atenţia, chiar de mine.
Atunci s-a petrecut ceva de neînţeles: Bebe al meu, care arăta ca Pepe, a fugit la vecinul meu, schelălăind, iar Pepe, căţelul vecinului, care arăta ca Bebe, a venit plângând la mine.
În această situaţie aiuritoare, ne-am întors acasă cu toţii, puţin bulversaţi.
Am discutat situaţia cu soţia, cea care dăduse naştere lui Bebe, care arăta acum ca Pepe.
Ea a început să plângă în hohote şi a zis că Pepe este copilul ei, iar Bebe nu e altceva decât, vai, un câine.
Numai Pepa, căţeluşa noastră se bucura, deoarece ea îi iubea pe amândoi aproape la fel.
O deosebire făcea, doar fiindcă îl mirosea acum numai pe Bebe la organele genitale, în timp ce înainte îl mirosea numai pe Pepe.

Viaţa şi-a reintrat încet, încet în normal.
Bebe, care arăta ca Pepe şi căţeluşa Pepa, se iubeau şi mai mult, decât înainte de a merge la avion.
Toată ziua se hârjoneau.
Nevastă-mea avea încă dubii, pe care le exprima plângând pe ascuns.
Pepe al vecinului meu, începuse să înveţe să doarmă în coteţ.
Vorbea din ce în ce mai puţin şi lătra din ce în ce mai des.
Când mai primea şi câte un os, urla de fericire cu glasul lui Bebe, de se auzea până la noi şi ne sfâşia inima.
Timpul a trecut uşor, iar acum pot să vă anunţ o veste bună:
Pepa, căţeluşa noastră albă, fără să se împerecheze, fiindcă nu se joacă decât cu Bebe, copilul nostru drag cu părul negru şi creţ, a fătat 6 căţeluşi superbi.
Toţi au părul creţ şi sunt albi cu pete negre.

Nu ştiu ce a deranjat-o asta pe fosta mea nevastă, zic fosta, fiindcă a divorţat şi s-a căsătorit cu vecinul meu, părăsindu-l pe Bebe pentru Pepe, pe care am auzit că îl culcă în pat şi îl duce la şcoală.

………………………………………..
După 20 de ani (cf. Alex. Dumas- tatăl):
De mulţi ani, am rămas singur:
Pepa a fugit, după un an, pe străzi cu căţeii ei, iar Bebe a urmat-o dând din coadă.

Ieri am plecat în lume cu avionul cu vid.
În avion era şi Pepe.
Este student şi expert în clonarea în vid, noua soluţie de identificare.
El a mers cu avionul mai departe în lume.
Eu am sărit în vid, din mers, aterizând pe o plajă murdară de la Marea Neagră.
Acolo cineva citea un document scris în vechiul limbaj Internet.

Era Originalul meu.

Eugen Danescu

Secretul lui Dumnezeu

Ieri seară m-am întâlnit, pe scară, cu vecinul meu, cu care m-am salutat, politicos, ca de obicei.
Eu suiam, el cobora undeva.
Aflu acum cu stupoare că astă noapte a murit.
Ca să mă conving, am coborât pe scară, trecând pe la uşa lui.
Acolo ardea o lumânare, iar pe el nu l-am mai întâlnit.

M-am gândit:
Cum o fi putut oare să fie atât de secretos şi prefăcut, să nu pomenească nici un cuvânt despre ce avea de gând să facă în acea noapte.
Ca să vezi cum e omul: suntem aici de 20 de ani, ne salutăm, vorbim câte în lună şi stele, şi tocmai asta nu a vrut să îmi spună.

La întoarcere am povestit preotului cu care am urcat scara.
El m-a lămurit scurt:
Nu a spus la nimeni că va muri, fiindcă acesta e secretul lui Dumnezeu.

Nine Clock

Sfârşit de Tiranie

(Undeva în Europa, cândva după 1789...)

Revoluţiile sunt întotdeauna furate.
Dacă nu total, măcar parţial.
Bazate pe idealuri, nici nu ar putea fi altfel.
Iar altcum nici nu ar avea loc, fiindcă nimeni nu e prost să se ducă la moarte, decât pentru un ideal.
…………………………………..
E o seară frumoasă de iarnă.
În Palatul, imens şi inutil, răsună gol vidul şi străluceşte întunericul negru.
Liniştea dintre ziduri, pe care de obicei nu o auzim şi nu o trăim, decât după ce am trăit, e mai înfricoşătoare decât zgomotul permanent al vieţii.
De aceea, în palat, în nenumăratele săli şi pe coridoare, ca oriunde este gol şi întuneric, umblă nepăsătoare Frica.

Afară, în piaţa vastă, luminată, pocnesc şi strălucesc aritificiile.
Poporul se bucură şi cântă inconştient.
El crede întotdeauna cu totul altceva.
Crede ce i se spune.

Străfulgerările din piaţă pătrund prin draperiile geamurilor înalte al Palatului.
De pe tavanele întunecate, sclipind cu ochiade vinovate, le răspund feţele acoperite cu foiţă de aur.
Din aurul celor ucişi ca să se construiască Palatul.
Scheletele lor au fost aranjate cu smerenie şi bunăvoinţă în osuarul organizat în subsolul adânc.

În sala mare a Palatului, Tiranul mort, prezidează la tribună, lovind cu un ciocan pupitrul.
În sală soţia, tolănită pe un fotoliu, omorâtă odată cu el, se foieşte neliniştită, cu o seceră în mână.
Nu, nu, ea nu e Moartea.
E şi ea doar o moartă acum.

Vorbesc între ei.
Ca morţii când sunt singuri.
Şi sunt lăsaţi adesea.
- Ce bine, zice el, că nu mai suntem afară cu ei. Ne-ar omorî.
- Ai dreptate, zice ea. Asta nu am înţeles noi din prima dată, atunci când ne-au omorât. De aceea ne-au şi omorât.
- Au avut dreptate. Odată Palatul terminat, rolul nostru era jucat. Nu mai puteam avea liniştea pe care am avut-o toată viaţa, ca să dărâmăm ţara şi să facem Palatul, şi nici cea pe care o avem acum.
- Şi nici cea ca să omorâm mai departe, zice ea, zice ea miloasă.
- Oricum oamenii noştri sunt majoritari. Revoluţia noastră a reuşit. Ai noştri deţin Palatul, noi suntem în siguranţă, iar restul de ţară e pustiu.
Afară petrecerea se terminase.
Poporul, minţit, plecase flămând şi ameţit să se culce, până la următoarea serbare cu artificii.
Se făcuse dimineaţă şi ningea ca în basme frumoase şi mincinoase.
La uşa Palatului trăgeau limuzine negre.
Rând pe rând hoţii Revoluţiei, veneau la Palat.
După ce sala mare a fost plină, uşa a fost închuiată pe dinăuntru.
Mai rămăsese doar un loc gol, în primul rând.
Pe fotoliu era o seceră.

La prezidiu s-a cocoţat Hoţul numărul 1 conform listei Revoluţiei furate.
Şedinţa trebuia să înceapă, aşa că a luat ciocanul să bată în pupitru.
A simţit imediat că cineva nevăzut îl ajută, conducându-i mişcările.
- Astăzi avem pe ordinea de zi Legea Banilor furaţi.
Voi da citire Legii.

Preambul: conform marelui economist Dolarov, munca nu produce bani.
De aceea banii nu pot fi ai celor ce muncesc.
Articol unic: Banii sunt ai celor care fură.
Orice prevedere contrară anterioară sau ulterioară, se abrogă.

În acest moment, ciocanul s-a ridicat singur şi a lovit puternic pupitrul, atingând şi degetele Preşedintelui prezidiului, care a scos un uşor sunet aprobativ.
Legea fusese astfel votată în unanimitate.

Mâine vom aproba Legea Bugetului pe anul viitor, zise Preşedintele zâmbind fals.
Vom vedea şi aproba astfel de unde şi cât vom fura.

Între timp, afară, ningea puternic în continuare.
Se apropia Crăciunul.
Poporul, care mai trăia după Revoluţie, croise deja drum prin nămeţi.
Astfel că atunci când maşinile negre au trebuit să plece de la Palat, nu s-a întâmplat nici un incident.
Ultimul a ieşit Preşedintele.
Era seară.
Palatul a rămas din nou pustiu.
Pe dinăuntru, cineva a încuiat uşa mare de la intrare.

Încet, încet, ninsoarea a acoperit orice acces la Palat.


Eugen Danescu

Rezolvare Test

Test

Acest test a fost luat de pe Internet.

Moş Crăciun există!

Moş Crăciun există!

(urează cantautorul Hruşcă)

Zece pentru România. Elitele naţionale.

Preambul:
La postul TV Realitatea au fost desemnaţi recent primii 10 oameni de afaceri ai anului 2997.
Prima emisiune de acest gen a avut loc în anul 2007.
Am avut posibilitatea să intrăm în culisele acestei prestigioase cercetări sociologice, prin care se desemnează elitele României
Lucrurile decurg şi azi, ca şi acum 990 de ani.

Zece hoţi pentru România
Alegerea elitelor naţionale

Maşinile soseau una câte una.
Elegante, scumpe şi invers.
Persoanele coborau, cu paşi uşori, în pantofi de balerini, intrau în sala strălucitoare şi luau loc pe fotoliile din piele, la mesele de cristal.
Toţi erau parlamentari sau miniştrii.
Asta a fost condiţia de selecţie.
După ce numărul de zece a fost completat, în faţă a apărut, elegant, Ziaristul pătat.
- Vă urez bun venit. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei postului nostru, Realitatea Strâmbă.
Vom trece imediat la treabă .
Voi descrie oferta noastră şi modul de lucru cu dvs.
Aţi fost selecţionaţi din cei 300 cei mai bogaţi escroci, pe anul în curs, conform revistei Capitalul Furat.
Contractul cu dvs. se încheie pe un an.
Suma totală alocată de compania noastră este de 50 milioane de Euro.
Postul nostru acoperă peste 95, 01% din teritoriu, inclusiv stânele din munţi, care au televizoare şi ciobani ce înţeleg satisfăcător limba română vorbită în oraşele de şes.
Ei vor reprezenta majoritatea celor care vă vor vota.
Ziaristul pătat face o mică pauză, evident programată.

În sală intră două animatoare de culoare, din Cuba, în minijupe scurtate cu o jumătate de metru, cu tăvi cu cafele şi trabuce cubaneze.
Ele încep să servească domnii, aprinzându-le mai întâi bine trabucul.
Doamnele rămân indiferente, sorbind cafeaua şi, ronţăind enervate zaţul.

Ziaristul pătat continuă:
- Voi face o scurtă expunere de motive. Puteţi lua notiţe.
Cea mai mare greşeală a hoţilor de duzină, este faptul că ei fură pe furiş, fug şi se ascund.
Manifestă o teamă groaznică şi nejustificată de Justiţie.
Procedând astfel ei intră repede la închisoare, chiar şi pentru o jumătate de găină.
Alegerea noastră pentru dvs., a fost făcută tocmai pe considerentul că nu aţi făcut această greşeală în activitatea onorabilă de hoţi.
Mai relev şi faptul că dvs. lucraţi numai şi numai cu fonduri publice.
Există şi similitudini.
Să ne gândim la relaţiile între hoţii care sunt închişi în aceeaşi celulă.
Aacolo ei sunt cinstiţi.
De ce sunt cinstiţi?
Fiindcă ei nu mai fură.
Rarele cazuri când unul fură câte o ţigară, el este imediat pedepsit, pe la spate (ca să nu se ştie cine l-a pedepsit), de către toţi ceilalţi, pe rând şi de mai mult ori.
Deci putem considera că acea colectivitate, deşi de hoţi constataţi, este o excepţie.
Ea reacţionează şi se autoregulează spre Cinste.
Care este deci similitudinea lor cu dvs.?
Păi tocmai acest model de Cinste murdară, pe care şi dvs. îl practicaţi, între dvs., pentru a nu vă autodistruge.
Dacă unul din dvs. îşi însuşeşte ce nu este al lui de la un coleg de afaceri necurate, este pedepsit, tot pe la spate, pentru confidenţialtate, în cazul dvs. mult mai elegant.
Cu un glonte de argint tras dintr-o armă cu paturi de sidef.

Aici a intervenit un domn care făcea afaceri cu petrolul statului, care părea de al casei.
Ţinea pe genunchi o cubaneză fără minijupă scurtată, care trăgea, cu gura rotunjită, din trabucul lui personal:

- Aş dori să intervin pentru a face unele completări teoretice.
În timpul meu liber, care e permanent, studiez fenomenele sociale legate de dreptul de proprietate asupra bunurilor altuia.
Stimaţi colegi, starea naturală a Omului este Hoţia.
Creatorul este cel care a atras atenţia primului om să nu fure.
Deşi chiar El crease Omul cu gena hoţiei.
Primul furt a fost acel măr.
Femeia a fost primul hoţ biblic.

În libertate, e cunoscut, Omul fură.
Starea de cinste nu există sub formă naturală.
Din Teoria Furtului, se ştie că Cinstea nu poate fi obţinută decât în spaţii închise, prin sinteză, denumită constrângere.
Românii sunt primii care au calculat Hoţia ca mărime socială determinantă, aplicând celebra relaţie a teoriei relativităţii a unui oarecare Einstein, într-un domeniu la care nici savantul nu s-a gândit.
Aici o să fiu poate puţin mai tehnic, dar consider că, pentru unii va fi binevenit.
Hoţia înseamnă mişcare, a întreprinde ceva, deci energie de mişcare, denumită de plictisitorii fizicieni, cinetică.
Cinstea este prin definiţie statică, energie statică, adică de bătut apa în piuă.
Prin ea se ajunge direct la sărăcie.
Relaţia lui Einstein, pe care nu am ştiut-o niciodată, a fost transpusă de teoreticienii români ai hoţilor în felul următor:

H (hoţia, energia) = m(masa bugetară) înmulţit cu c(viteaza de mână) la pătrat.
Deci Hoţia creşte proporţional cu masa bugetară şi cu pătratul vitezei de mână a hoţilor.
Specific pentru România, unde „m” are o valoare redusă, este viteza mare de mână, care, vedeţi, e un termen cu pondere la puterea doua.
Deşi nici eu nu înţeleg nimic, nu asta e important.

Mai departe, reluă domnul, în timp ce cubaneza îi ţinea trabucul:
Aşa cum energia se poate conserva numai într-un spaţiu perfect închis (ceeace nu există), în spaţii deschise Hoţia se răspândeşte în Univers şi nimic nu mai poate fi recuperat, deşi pe total nu se pierde nimic.
Tot aşa şi Cinstea: în spaţii închise, în laboratoarele numite închisori, ea poate fi cu greu obţinută şi păstrată cu ajutorul gardienilor.
Este greu fiindcă şi aceştia sunt tot hoţi.
Cinstea nu poate fi conservată în afara lacătelor, dar se încearcă doar, din respect, dragoste şi prefăcătorie, îndeplinirea dorinţei nerealiste a Creatorului
În spaţii deschise, efortul este inutil.

Pe aceasta teorie se bazează, slavă Creatorului, dezvoltarea întregii societăţi româneşti.
Aşa că puteţi dormi liniştiţi, fără remuşcări: sunteţi creaţi ca să furaţi, cine nu fură e alegerea lui greşită, contrară Creaţiei.

Pe de altă parte, este evident că pentru a putea fura, trebuie să existe doi factori: hoţul şi păgubaşul.
Scuzaţi această scurtă disertaţie asupra teoriei Hoţiei, zise domnul trăgând trabucul lui din gura rotundă a cubanezei, dar am considerat că e momentul să o prezint succint, între persoane care o pun în practică cu atâta talent.

În acest moment, Ziaristul pătat reluă cuvântul:
- Domnilor şi doamnelor, faţă de cele relatate de mine şi apoi de domnul, expert al
Teoriei Inexisetnţei Cinstei, este clar că Hoţia făcută pe furiş este împotriva naturii umane.
E ca şi cum te-ai ascunde ca să nu se vadă că obiectele care îţi cad, cad în jos.
Imediat ai fii considerat nebun şi ai fii închis de familie la balamuc.

Postul nostru vă oferă exact de ce aveţi nevoie în activitatea dvs.: vizibilitate şi expunere naţională, timp de un an de zile.
Veţi fi prezentaţi pe ecrane în ipostazele cele mai onorabile, cu amante, la beţii, la cazinouri, bătându-vă soţia şi copii, goi în Play Boy.
Vom organiza cu dvs. emisiuni săptămânale, unde vom dezbate 100% preacinstita Hoţie, căutând să minţiţi cum aţi făcut averea
Veţi lucra în echipe de câte 2.
Apelând la un laureat al premiului Nobel, am calculat numărul tunurilor pe care le veţi da, în cursul unui an: Combinări de 10 hoţi, lucrând câte 2, prin rotaţie, ca să nu fiţi recunoscuti, rezultă 45 de tunuri
Mai rămân 7 săptămâni din cele 52 cât mi-a spus astronomul nostru că are un an, timp în care vă veţi fura fiecare singuri, unul pe altul, în semn de colegialitate.
Publicul nostru, ciobanii care cântă manele din fluier, avid de can-canurile personajelor controversate, va asigura o audienţă cu rating record, în orele când dvs. veţi fi în emsiune.
Încă ceva: neapărat să fiţi cercetaţi de procurori.

Ziaristul pătat se adresă în acel moment unei persoane, care lucra la o masă cu sticle golite de şampanie, într-un colţ întunecos al sălii de conferinţe.
Un domn gras cu degete unsuroase încărcate cu ghiuluri de aur.
- Domnule procuror, vă rog să notaţi numele fiecărui escroc, aici prezent, urmând a le deschide, conform contractului cu nostru cu dvs., dosarele penale, imediat ce vor ieşi de aici şi să începeţi cercetările.
Nu poate intra nimeni în elită, fără a avea dosar penal.
Este o condiţie minimală.
Procurorul luă calm un şerveţel şi notă pe rând numele de botez al celor 10.

La sfârşitul anului, continuă Ziaristul pătat, vom organiza un sondaj naţional pentru desemnarea elitei oamenilor de afaceri.
Dvs. fiind singurii prezentaţi pe ecrane în decursul anului, veţi fi şi singurii nominalizaţi.
Ordinea va fi dată de paguba cea mai mare creată statului, deci cetăţeanului.
Care sunt deci elementele ecuaţiei?
Noi câştigăm rating, deci bani, dvs. deveniţi cunoscuţi ca singurii oameni de afaceri de succes, şi veţi putea fura liniştiţi toată viaţa, fiindcă aţi căpătat, prin suprexpunere, credibilitate totală.
Iar publicul, care plăteşte, şi pe noi şi pe dvs., va avea satisfacţia că a putut alege oameni cunoscuţi care au făcut mari averi pe spinarea lor.
El fiind compus din oameni, care muncesc fără succes, că la asta conduce munca.
Nimeni nu va mai avea nici măcare ideea, să vă întrebe cum aţi câştigat atâtea milioane.
De alfel nici dvs. nu mai ţineţi minte de unde aţi furat, fiindcă aţi furat şi cu ochii închişi.
De asemenea publicul va înţelege şi va accepta, definitiv, că Hoţia este singura metodă de a face avere, atâta timp cât este prezentată zi de zi la televizor şi este premiată.
Iar acum să trecem la treabă.
Mergeţi în teritoriu şi furaţi.
La anul pe vremea asta, ne vom reîntâlni în aceeaşi formulă, dar cu un public de elită.
Pe care, tot prin contract, îl vom aduce în sală.
Atunci veţi fi premiaţi şi aplaudaţi frenetic.
Aceasta vă va consacra defintiv în faţa întregii naţiuni

Vă dezvălui că printre dvs. se află mogulul nostru de presă, iniţiatorul ciclului „Zece hoţi pentru România”.
Nu am voie să vă dezvălui cine este.

Acestea fiind zise, Ziaristul pătat se repezi la domnul care ţinuse dizertaţia şi îi şterse respectuos petele albe, de trabuc, de pe pantaloni.

La plecare, la uşe, izbucni un mic scandal, întru-cât unul din oaspeţi acuza lipsa unui milion de pe card.
Uşa se deschise, cineva fugi, se auzi o împuşcătură, după care se lăsă liniştea.
Desigur că cele 9 viitoare elite rămase, plecaseră să fure în teritoriu.
Pe trepte rămăsese căzut chiar mogulul, gândind la legea gravitaţiei, pe care tocmai o pusese în practică.
Ziaristul pătat se repezi să îl ajute să reînvie, scoţându-i teancul de bancnote din buzunar.
Într-adevăr, mogulul se arătă puţin mişcat.
O ultimă mişcare.

Eugen Danescu

Din ciclul Radio Erevan

La Radio Erevan , un tanar ascultator intreaba:
- Azi ma insor. Puteti sa-mi dati un sfat?
Radio Erevan raspunde:
- Deja este prea tarziu.

La Radio Erevan , un viitor ginere intreaba:
- Ce este luna de miere ?
Radio Erevan raspunde:
- Este un concediu, pe care il capata barbatul inainte de a lucra pentru noul sef.

La Radio Erevan , un grup de ascultatori intreaba:
- De ce in China femeile merg in urma barbatului, iar in America se intampla mai rar lucrul acesta ?
Radio Erevan raspunde:
- In China , cand o femeie merge in urma sotului, inseamna ca-l respecta.
In USA , cand o femeie face acelasi lucru, inseamna ca-l urmareste.

La Radio Erevan , un tanar sot intreaba:
- Exista sotie ideala ?
Radio Erevan raspunde:
- Desigur ! Este sotia care reuseste sa-si scoata sotul din incurcaturile, pe care nu le-ar fi
avut, daca nu era insurat.

La Radio Erevan , o tanara ascultatoare intreaba:
- De ce multe fete se casatoresc cu batrani, care inoata in bani ?
Radio Erevan raspunde:
- Fiindca sunt foarte miloase ! Vor sa-i scape de la inec !

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Cum se trece de la capitalism la socialism ?Si, mai ales, cum se poate trece de la socialism la capitalism ?
Radio Erevan raspunde:
- De la capitalism la socialism se poate trece prin revolutie ;
iar de la socialism la capitalism cel mai bine se poate trece prin agentiile de turism.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Ce s-a intamplat atunci, cand Nero a dat foc Romei ?
Radio Erevan raspunde:
- Toate firmele de asigurari din oras au dat faliment.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- De ce multi soferi intra cu masinile lor in copaci ?
Radio Erevan raspunde:
-Din superstitie: sunt convinsi ca, daca ciocnesc lemnul, le poarta noroc !

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Cum se imbraca eschimosii ?
Radio Erevan raspunde:- Repede !

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- De ce romanele politiste sunt scrise, cu mici exceptii, numai de barbati ?
Radio Erevan raspunde:
- Fiindca femeile nu stiu sa pastreze un secret pana la capat.

La Radio Erevan , o ascultatoare intreaba:
- Si totusi, ce credeti dumneavoastra despre barbati ?
Radio Erevan raspunde:
- Toti sunt la fel, doar salariile lor difera !

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Este placut sa fii al doilea sot al unei vaduve ?
Radio Erevan raspunde:
- Bineinteles ca nu ! Dar si mai groaznic e, sa fi primul.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Exista in viata unei femei 10 ani cu adevarat frumosi ?
Radio Erevan raspunde:
- Absolut ! Cei dintre 28 si 30 de ani.

La Radio Erevan , un ascultator fidel intreaba:
- Cum este viata unui barbat fara nevasta ?
Radio Erevan raspunde:
- Mai ieftina.

La Radio Erevan , un tanar logodnic intreaba:
- Care poate fi cea mai mare deceptie a unui logodnic?
Radio Erevan raspunde:
- Sa ceara mana fetei si sa primeasca piciorul tatalui.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Cand a folosit Lenin pentru prima data expresia:" Invatati! Invatati! Invatati !
"Radio Erevan raspunde:
- Cand a vazut carnetul de note a lui Stalin.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Este adevarat ca in Rusia porumbul creste cat stalpii de telegraf
Radio Erevan raspunde:
- Desigur, cu o precizare: nu la fel de inalt, ci la fel de rar.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Ce poti face cand doctorul iti interzice sa te apropii de votca?
Radio Erevan raspunde:
- Bei votca de la distanta, cu paiul.

La Radio Erevan , un copil intreaba:
- Cand e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor ?
Radio Erevan raspunde:
- Cand doarme paznicul.

La Radio Erevan , o ascultatoare intreaba:
- Ce este un corp transparent ?
Radio Erevan raspunde:
- Ceva prin care se poate vedea. Exemplificam: gaura cheii !

La Radio Erevan , un copil intreaba:
- Cat poate trai o camila fara sa bea apa ?
Radio Erevan raspunde:- Pana moare.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- De ce poarta chirurgii manusi ?
Radio Erevan raspunde:
- Ca sa nu li se gaseasca amprentele.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba :
- La ce varsta barbatul poate fi major si poate face ce vrea ?
Radio Erevan raspunde:
- Nu stim ce sa va raspundem. Nimeni nu a apucat aceasta varsta.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Ce este un " titlu onorific " ?
Radio Erevan raspunde:
- Titlu onorific este atunci, cand sotia spune:" Sotul meu este capul familiei "...

La Radio Erevan , un copil intreaba:
- Nene, de ce toate magazinele din Bucuresti au gratii la ferestre ?
Radio Erevan raspunde:
- Ca sa se obisnuiasca patronii cu puscaria...

La Radio Erevan, un sofer din Romania intreaba:
- O Dacie poate lua o curba de 90 de grade cu o viteza de 120 de kilometri pe ora ?
Radio Erevan raspunde:
- Bineinteles ca poate, dar numai o singura data...

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Care a fost cel mai nefericit si ghinionist om de pe glob ?
Radio Erevan raspunde:
- Iuri Gagarin, pentru ca dupa ce a inconjurat globul pamantesc de sapte ori, tot in URSS a cazut.

La Radio Erevan , un ascultator intreaba:
- Ce poate face o femeie cu sotul ei, care se uita tot timpul dupa fuste?
Radio Erevan raspunde:- Va sugeram sa-l trimiteti intr-o vacanta in... Scotia .

La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
- Cati miliardari sunt in Romania ?
Radio Erevan raspunde:
- Oricum, pana sa ne intrebati dumneavoastra, au mai aparut cativa.

Raţionamentul

Raţionamentul corect se naşte din experienţă.
Experienţa se naşte din raţionament greşit.
Concluzie: Raţionamentul corect, se naşte din raţionament greşit.

Pretextele veşnice ale "viciilor"

Media anunţă că este în curs scoaterea de sub învinuire a lui Iliescu, referitor la mineriada din iunie 1990.
După ce "generalul Voinea a "cercetat" această mineriadă timp de 17 ani, Voinea fiind avansat la acest grad de către chiar cel pe care îl cercetează, iată că acum, nu se mai trage de timp, ci se trece la măsuri mai concrete de a şterge urmele vinovăţiei.
Veşnicele pretexte ale "viciilor de procedură" ale Justiţiei.
Şi când te gândeşti că salariile şi pensiile imense ale magistraţilorau fost justificate tocmai pentru ca aceste vicii să înceteze.
Se pare că efectul a fost tocmai pe dos.

Principiile nostre

Principiile noastre sunt barierele pe care ne deplasăm în viaţă.
Ele ne oferă suport, dar ne opresc să mergem mai departe.
Închid calea spre înainte.
Dar noi mergem pe bariere, cu gândul secret de a le ridica apoi, una câte una.
Dacă nu putem, vom muri încet, încet, agăţaţi de barierele de netrecut, ale unor principii devenite vetuste.

Oameni şi Rottweileri

Deunăzi navigam pe Internet, descărcând un cântec italian al anilor 70.
Cântecul începe aşa :
„La lontananza, sai, e com’ il vento
Spengne fuochi piccoli e accende i grandi…,”
In background, se aude sirena tânguitoare a unei Salvări, alergând pe o stradă, în noapte, să salveze o viaţă.
Dintr-o dată, la auzul neantului care ne pândeşte, am resimţit imensitatea Internetului, pustiul cibernetic in care mă aflam, un meteorit bâjbâind în vastitatea planetară.
M-am ridicat de pe scaun, conştient de înstrăinarea care emana din monitor, mergând la fereastră, din nevoia de a mă apropia de realitatea străzii.
Vederea forfotei oamenilor m-a scos din sentimentul de singurătate fizica, din acel pustiu virtual.

Printre picioarele oamenilor am văzut strecurându-se, amuşinând ici si colo, un câine.
Nimeni nu îl băga in seamă, iar el înainta în zig-zag brownian, privind din când in când in zarea lui, limitată de miopia naturală acestor fiinţe.
De unde venea, unde se ducea ?
Mi-a venit in minte tabloul straniu al lui Gaugain, pictat in Tahiti, « Cine suntem şi de unde venim ? », cu personaje dezbrăcate si cu privirea absentă.
Am început să regândesc soarta acestor animale, metodic şi banal.

Mare e varietatea vieţuitoarelor pe Pământ!
Multe au pierit ca specie, altele sunt pe cale de dispariţie, iar altele au fost luate « sub tutelă » de OM, care le-a schimbat soarta făcându-le dependente, prin domesticire sau prin închiderea în grădini zoologice.
Dintre toate vieţuitoarele, câinele este, poate, cel mai afectat de această strădanie tipic omenească.
Din Hienă sau Dingo, ce trăiesc in haite si mănâncă pe apucate, « descurcându-se » în spaţii enorme, pustii, Omul a modelat, in cele mai ciudate forme, câini.
Dependent de om, câinele nu mai trăişte in pustiul Saharei sau al Australiei, ci în aşezările omeneşti, într-un imens pustiu câinesc, mare cât spaţiul ocupat de Om pe Pământ.
Un pustiu, câinesc, faţă de densitatea lor scăzută, care ocupă exact acelaşi spaţiu cu aglomeraţia umană.

Iată un câine pe stradă, intr-un mare oraş, în plină forfotă omenească.
Chiar daca are stăpân sau nu, el are acelaşi comportament si grijă.
Se uită in toate părţile, miop, să vadă măcar un semen de al lui, printre pantofii de toate mărimile, mirosind stâlpii si cauciucurile maşinilor.
Căutând o urmă olfactivă, veche de o zi sau de o lună, că un semen al lui ar fi trecut pe acolo.
Pentru un câine situaţia e chiar mai rea decât, pentru om, într-un pustiu saharian, unde nu se poate zări, cât baţi cu ochii, până la orizont, decât nisip, fiindcă strada e plină, după cum ştim, de cu totul si cu totul alte animale cu alte interese, de oameni.
Să ne punem în situaţia unui câine : care ar fi sentimentul, dacă, ieşind pe stradă, am vedea că este aglomerată de câini, de care ne împiedicăm la orice pas şi care forfotesc într-un du-te- vino, lătrând si mârâind, unul la altul, dar nu vedem nici un om.
Ar fi o situaţie de coşmar pentru noi.
Probabil că atunci, deşi nu avem simţurile olfactive ascuţite ale unui câine, am începe si noi, cu frenezie si speranţă, sa căutam măcar urme de paşi, de scuipaţi, sau un muc de ţigare, aruncat de vreun semen al nostru.
Cât interes şi bucurie am simţi in momentul când in depărtare, prin forfoteala de câini lătrând, ar apărea in depărtare, ca un far, un om.
Mai ales dacă ar fi şi de sex opus !
Nu avem coadă, ca să ne manifestăm bucuria, dar este sigur că am fugi spre acel semen al nostru, călcând peste câini, cu speranţa, care uită dezamăgirea, când cunoaştem de aproape un om.

Contactul nu va fi chiar câinesc, cu mirosuri de recunoaştere pe ici pe colo, ci va fi, în mod sigur, de imbrăţişare cu lacrimi de fericire.
Poate că reacţia, după cum am spus, să nu fie reciprocă, ceea ce la câini nu se întâmplă decât când e vorba de un ciolan la mijloc, ciolan care există între oameni întotdeauna.
In rest, la întâlnirea unui alt semen, având in vedere că trăieşte mai rău decât într-un pustiu, fiindcă nu are parte măcar de o fata morgana, de care noi beneficiem în Sahara, un câine nu manifestă decât bucurie si dorinţă de a înfiripa o relaţie cât mai strânsă.

Trecând pe sub o fereastră , câinele se opreşte şi ascultă cu urechile ciulite : se aude lătratul unui scandal omenesc, cu ţipete si (bine că nu înţelege) înjurături, între o femeie şi un bărbat, zgomote de obiecte izbite de pereţi.
Câinele nu e interesat de scandal, ci de lătratul furios care acompaniază scandalul uman.
De aceea stă si aşteaptă, sperând ca va avea norocul sa facă cunoştinţă, sau măcar să simtă in nări, mirosul specific al speciei lui.
La un moment dat, de sus, se aude o uşă trântită, iar după câteva momente iese in stradă, în lesă, un rottweiler nervos, cu spume la bot, care trage vârtos, cu zgarda, o femeie cu semne sânge pe faţă.
Câinele « nostru » dă din coadă şi se îndreaptă spre cel apărut din pustiul câinilor, sigur fiind că va fi o întâlnire fericită.

Fac o mică paranteză, înainte ca să se petreacă imbrăţişarea, sigură, în principiu, dintre cele doua patrupede.
Cunoaşteţi emisiunea Surprize - Surprize.
Intotdeauna m-a pus pe gânduri situaţia celor care vin după ani de zile să îşi revadă rudele.
Disperarea cu care îmbrătişează pe cei de acasă, exprima pustiul câinesc in care îşi duc viaţa, departe de ţară.
Şi ei regăsesc, in sfârşit, după mulţi ani de căutare si speranţă, un suflet asemenea lor, printre trecătorii din altă « rasă », mirosul familiar al naţiunii lor, care în sală îi aplaudă şi plâng odată cu ei, înţelegându-le emoţia.
Fiindcă depărtarea, cum zice cântecul lui Modugno, « e ca un vânt, care stinge micile flăcări si reaprinde marile doruri », intr-o traducere libera.
Dar ce dezamăgire, vai, există deja in această bucurie : aceşti « câini » care plâng de bucuria regăsirii « mirosului » semenilor, vor trebui, peste câteva zile, să reia drumul pustiului lor.

Acum câţiva ani, am văzut la Cinematecă un film celebru japonez, « Femeia nisipurilor ».
Filmul realizat excepţional, te convinge cât eşti în sală, de stabilitatea psihică a unui om, chiar intr-un mediu străin si ostil.
O femeie dintr-un sat, rămasă fără bărbat, e ajutată de săteni să îşi « facă rost » de un alt soţ.
Femeia trăia intr-un bordei sub pământ, săpat in nisip, unde cade din neatenţie, ca într-o cursă, un călător, care avea acasă o familie.
Acest om e condus in film de regizor să accepte in final, sa rămână cu femeia, în acel bordei, uitând total de familia lui.
Mi-a plăcut acest film, dar odată ieşit din « vraja » lui, am înţeles că nu este posibil să se întâmple astfel.
Omul revine şi caută, precum si câinele în pustiul din oraş, anturajul lui, rudele lui, ţara lui.
Asta se vede repetat in emisiunea de mai sus.

Dar oare reacţia unui om care trăieşte intr-un pustiu, este întotdeauna de bucurie ?
Să vedem ce face acel rotweiller când se întâlneşte cu semenul lui, care dă din coadă de bucurie.
Iată, rotweillerul se smuceşte din mâna doamnei, nervos cum era după ce asistase la bătaia stăpânilor, şi în câteva momente din semenul lui care îl aşteptase cu nerăbdare şi speranţă, nu mai rămâne pe trotuar decât blana.

Asta o fac si unii din semenii noştri, care au fost atraşi de pustiul străinătaţii, de femeia nisipurilor.
Unii din ei, fiindcă nu mai pot reveni in ţară, aruncă cu noroi spre Ea, stresaţi de pustiul din care nu mai pot scăpa, din groapa cu nisip unde au fost sechestraţi de ţara de adopţie.
Ei refuză să mai vină in tară, conştienţi că nu vor sta decât un scurt timp, după aceea trebuie din nou să revină in în pustiul străinătaţii.
Exemple celebre sunt Eugen Ionescu, Cioran sau Goma.
Ei nu au mai revenit in ţară.
Dorul lor intim, stăpânit ani de zile, s-a transformat intr-un gen de ură din dragostea pe care nu o mai pot trăi.
De aceea nu puţine sunt cazurile, aparent surprinzătoare, când cei plecaţi din tara, se manifestă ca nişte adevăraţi duşmani ai acesteia.
Deşi tânjesc, in pustiul străin in care trăiesc, după compatrioţii lor, ei nu au decât cuvinte de critică despre ei, de parcă ar dori, dacă se poate, să se repeadă în ţară şi să îi sfâşie.

Ei au devenit rottweileri.
Iar rottweilerii răi, cei care trăiesc printre oameni, sunt câini „umanizaţi”.
Umanizaţi în sensul agresiv al omului.

Eugen Danescu

INTEGRAŢII (ilustraţie la...)

(video 6 min.)

Ilustraţie la "INTEGRAŢII"

INTEGRAŢII

(Eugen: textul a fost pubicat prima dată pe Forumul ziarului Cotidianul)

Articolul de mai jos a fost preluat din numărul de mâine, 32 noiembrie 2051 al cotidianului italian „Europeo Pulito” (Europeanul Integrat).
Am considerat că textul, care se referă la cetăţeni europeni de etnie română, va interesa cititorii noştri, informându-i asupra stadiului integrării lor europene.
Nota traducătorului: din motive semantice, am preferat să traducem cuvântul „pulito”, care se traduce de obicei cu românescul „curat”, prin „integrat”, cu toate că şi varianta română a cuvântului italian, este foarte uzitată în cercurile culte din licee şi ganguri.

INTEGRAREA (it. Pulirea)

Ploaia, apă sfântă, se integrează prin cocioabele de la marginea Bucureştiului.

În eleganta colibă de cleştar, din cutii de carton şi tablă ruginită, doarme copila curată, cu părul blond murdar.
Capu-i bălai se odineşte pe perna de puf din zdrenţe, care acoperă bolovanul moale ca piatra.
Pe drumurile nenumărabile ale firelor ei de păr, se integrează perechi de păduchi preocupaţi de urmaşii lor.
În urma lor, ouăle atârnă ciorchine, pe firele de păr, ca pe araci, într-o vie cu rod putred.
.....................................................................................
Eu, Madona, sunt fetiţa de care vorbeşte nenea Giovanni, mai sus.
Am opt luni sau opt ani, nu mai ţin minte bine cât zice baba Fasolea când e beată.
Dorm şi visez că o mână cu degete fine, mi se plimbă pe obraz, mă mângâie, deşi nu am fost mângâiată vreodată.
Deschid un ochi albastru, cel care e mai puţin lipit cu noroiul de pe faţă, mă ridic de pe pernă şi gândacul care mergea pe obraz, se integrează printre semenii lui pe podeaua din parchet lustruit de pământ, licurici împrăştiind o lumină neagră.
.
De afară aud cum se bălăcesc picăturile de ploaie în băltoace.
Sunt singură, în vila noastră, cu o unică încăpere spaţioasă de 2 pe 3 paşi de copil.
Noroiul de pe bulevardul de cartier, imens cât o potecă, se integrează în vilă, ca lava vulcanilor noroioşi, pe sub uşa care lipseşte.
Trebuie să plec să iau mâncare de la restaurant, de la gunoi, sătulă de bunătăţile lăsate de mama şi de tata, pe care nu îl cunoaşte nimeni, ca de altfel şi pe mama, pe care nici eu nu o mai ţin minte.
M-aş sătura cu o bomboană.
Pe uliţă mă spăl pe picioarele încălţate desculţ, iar ploaia mă udă pe faţă.
Pe noi numai ploaia ne udă pe faţă.
Sistemul de apă şi canalizare care funcţionează perfect, nu există încă.

Trec pe la geamul lui nenea Rahat.
Are mustăţi şi părul negru vâlvoi.
Mă cheamă frumos la el, cu o înjurătură despre o păsărică.
Cum intru, el îmi dă o bomboană şi îşi dă pantalonii jos.
Închid ochii, strâng bomboana între dinţi ca să nu plâng, iar el grohăie peste mine, ca porcul din casă, pe care l-a furat astă noapte.
Ies afară râzând cu ţipete de groază şi fug spre linia de tren părăsită.
Mă aşez pe traverse, ploaia a stat, doar din ochii mei continuă să plouă cu găleata.
......................................................................
Rahat îşi trage pantalonii.
Pantalonii, moderni, au numai jumătatea lor din faţă, fiindcă spatele omului e ceva comun.
Rahat e tulburat, se îmbracă cu partea din faţă la spate şi iese afară în ploaie.
Simte răcoare şi ploaie la partea lui din faţă.
Uliţa e plină de aceleaşi jumătăţi de costume, purtate nonşalant, iar unele, mai elegante, lipsesc total.

Rahat se duce la Bestie acasă.
Au de spălat afaceri murdare.
Bestie invită afară pe bătrâna nevastă de 13 ani, cu cei 15 copii.
Au acum ocazia să facă o baie, mai ales că nu a plouat de vreo 5 luni.
Copiii tăvălesc porcul furat prin noroi, şi viceversa.
Copilăria lor şi a porcului e fericită.
Mama, dată afară, plângând fericită, pleacă spre baba Fasolea să îi dea în bobi.

Prin peretele din spatele vilei lui Bestie, care lipseşte, intră chiar baba Fasolea.
Rahat o pupă pe gură şi o dă de parchetul de pământ, lustruit clisos, încercând să se integreze printre fustele babei.
Baba se zbate, iar Bestie, milos, se prăpădeşte de râs.
Rar om mai calm decât Rahat.
De aceea nu îşi pierde cumpătul şi îi integrează babei cuţitul ninja de 38 de ori în bust.
Bestie, de compasiune, nu se mai opreşte din hohote de râs.
După ce stabilesc planul afacerilor la zi, o iau pe bulevardul de noroi al potecii şi se topesc în ploaia care ne integrează pe toţi.
Din vila lui Bestie, prin uşa care lipseşte şi ea, se prelinge în ploaie, un şuvoi roşu de sânge negru, care se integrează în lava neagră şi rece de pe bulevardul potecă.
....................................................................
Aplecaţi peste terasamentul liniei ferate, eleganţi, doi zdrenţăroşi trudesc cu baroasele, integraţi în muncă.
Azi au de (dez) integrat macazul care bifurcă linia de Olteniţa, spre linia de garaj, părăsită, de la uzinele Faur, foste 23 August.
Pe macaz vor bea la bufetul „La fierul vechi furat”, câte o cinzeacă mare de bere.
Din depărtare se aude trenul de Olteniţa, plin cu cetăţeni europeni de etnie română, fără bilet.
Cei doi o iau la fugă, iar macazul rămâne ne (dez) integrat, schimbat pe direcţia liniei de garaj, ca pe vremuri.
.............................................................................
Eu, Madona, stau veselă şi plâng, pe linia de garaj părăsită şi vărs peste traverse, bomboana dulce de la Rahat, integrată cu fiere şi durere.
Ploaia din ceruri a stat, dar cade neîncetat, limpede, din ochii mei albaştrii, direct pe genunchii zgâriaţi de ghiarele lui Rahat.
Din depărtare aud ca o Salvare, trenul care, venind, fluieră vesel
Aşez, obosită de odihnă, capul pe şina ruginită, moale ca perna pe care dorm acasă, şina care duce la halele părăsite.
.................................................................................
De departe eu, nenea Giovanni, văd totul, alerg şi strig la mecanicul brunet închis.
El înţelege că doresc să îl salut şi râde la mine, trăgând semnalul.
……………………………………………………………..
Locomotiva trece de macaz, grăbind să revină la mama uzină.
Calcă uşor peste părul bălai, care acoperă un cap mic şi obosit.
Ajunge în hala unde a fost fabricată.
O roată neagră înaintează nonşalant , fâlfâind înfăşurată pe o spiţă, o şuviţă blondă, cu perle sângerii.
Rahat şi Bestie, stând pe vine, după un perete al halei, re-integrează în natură, cu vânturi, ciorba mixtă din oase de peşte, porc şi găină, consumată aseară.
Cu un ultim efort, locomotiva se integrează şi ea, în peretele halei, care se prăbuşeşte lin, cu un zgomot infernal, integrând definitiv pe Rahat şi Bestie peste rahaţii de ciorbă digerată, consumată aseară.

Peste Bucureşti se lasă o seara feerică, cu furtună şi grindină.
Gropile din bulevardele asfaltate cu noroi, devin invizibile.
Efectele benefice ale nediscriminării din ultimi 50 de ani, se văd foarte clar şi azi, mai ales noaptea.


Transmis din Rezervaţia Autonomă România, prin videoportare cu aparatul Morse,
pentru Europeo Pulito,
Giovanni Leproso Nafia.
Mâine, 32 noiembrie 2051.

Nota noastră, românească: orice asemănare cu realitatea de azi, e total adevărată.

Eugen Danescu

Gelozia

Conversaţie, pe stradă, între două căţeluşe:-
-Ştii dragă cine a descoperit reflexele condiţionate?
- ?, răspunse cea de a doua.
-Pavlov, un rus, dragă.
Cealaltă căţeluşe, care de curând fusese înşelată de un ogar rusesc, se înroşi undeva sub coadă şi lătră indignată:
- Dacă e vorba aşa, jur că nu voi mai avea nici un reflex condiţionat, cât voi trăi.