În Tramvai

În staţie,
Pe trotuar,
Ne privim pe furiş
Prin vitrine
Şi cercetăm cu nelinişte
Aceleaşi şine paralele
Care se unesc în depărtare.

Urcaţi,
Simţim duritatea rostogolirii roţilor
Şi ne liniştim
Crezând că nu suntem singuri
Fiindcă ne călcăm pe picioare.

Privim afară indiferenţi
Viaţa altora
Şi ne lovim cu capul de geamurile
Acvariului nostru
Până pricepem că trebuie
Să ne agăţăm de o Speranţă.


Apoi fiecare din noi
Coboară,
Când i-a venit sorocul,
De-a-lungul
Traseului
Cu acelaşi
Final cunoscut
De când ne naştem.

Fiindcă şinele călătoriei noastre
Se termină brusc la capăt de linie,
Unde ne aşteaptă, fără milă,
Controlorul.