Gândirea nu se poate exprima fără Vorbire.
Iar vorbirea fără gândire, este un non-sens.
Nici una nu poate exista fără cealaltă.
Este cert că ele au trebuit să evolueze, susţinându-se şi dezvoltându-se în paralel, de-a lungul a generaţii şi generaţii.
Întrucât gândirea înseamnă inteligenţă, în procesul de formare a unei limbi este acumulată toată inteligenţa care a susţinut formarea acesteia.
Astfel se explică impresia de inteligenţă a unui om comun, care are la dispoziţie şi foloseşte în exprimare tot depozitul de inteligenţă, de argumentaţie, care deşi nu îi aparţine, este acumulat de-a lungul generaţiilor în limba respectivă.
Se observă, cum oameni cu totul comuni, capătă un plus de argumentaţie, atunci când folosesc o altă limbă, decât cea maternă, de exemplu.
Ei folosesc atunci şi depozitul milenar de gândire, acumulat în limba respectivă, deşi capacităţile proprii sunt aceleaşi.
Cele de mai sus nu sunt decât o explicaţie a aserţiunii, "cu cât ştii mai mult limbi, eşti mai deştept.
E o deşteptăciune, care nu ne aparţine, ci este inclusă în limbajul (dispozitivul) pe care îl folosim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu