Hotnews.ro Ultimul Minut (RSS)

luni, 21 ianuarie 2008

INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA

Articolul de mai jos a fost preluat din numărul de mâine, 32 noiembrie 2051 al cotidianului italian „Europeo Pulito” (Europeanul Integrat).
Am considerat că textul, care se referă la cetăţeni europeni de etnie rromână, va interesa cititorii noştri, informându-i asupra stadiului integrării lor europene.
Nota traducătorului: din motive semantice, am preferat să traducem cuvântul „pulito”, care se traduce de obicei cu românescul „curat”, prin „integrat”, cu toate că şi varianta română a cuvântului italian, este foarte uzitată în cercurile culte din licee şi cartiere.

INTEGRAREA RROMÂNILOR ÎN EUROPA (it. vulgară "Pulirea")


Ploaia, apă sfântă, se integrează prin cocioabele de la marginea Bucureştiului.

În eleganta colibă de cleştar, din cutii de carton şi tablă ruginită, doarme copila curată, cu părul blond murdar.
Capu-i bălai se odineşte pe perna de puf din zdrenţe, care acoperă bolovanul moale ca piatra.
Pe drumurile nenumărabile ale firelor ei de păr, se integrează perechi de păduchi preocupaţi de urmaşii lor.
În urma lor, ouăle atârnă ciorchine, pe firele de păr, ca pe araci, într-o vie cu rod putred.
.....................................................................................
Eu, Madona, sunt fetiţa de care vorbeşte nenea Giovanni, mai sus.
Am opt luni sau opt ani, nu mai ţin minte bine cât zice baba Fasolea când e beată.
Dorm şi visez că o mână cu degete fine, mi se plimbă pe obraz, mă mângâie, deşi nu am fost mângâiată vreodată.
Deschid un ochi albastru, cel care e mai puţin lipit cu noroiul de pe faţă, mă ridic de pe pernă şi gândacul care mergea pe obraz, se integrează printre semenii lui pe podeaua din parchet lustruit de pământ, licurici împrăştiind o lumină neagră.
.
De afară aud cum se bălăcesc picăturile de ploaie în băltoace.
Sunt singură, în vila noastră, cu o unică încăpere spaţioasă de 2 pe 3 paşi de copil.
Noroiul de pe bulevardul de cartier, imens cât o potecă, se integrează în vilă, ca lava vulcanilor noroioşi, pe sub uşa care lipseşte.
Trebuie să plec să iau mâncare de la restaurant, de la gunoi, sătulă de bunătăţile lăsate de mama şi de tata, pe care nu îl cunoaşte nimeni, ca de altfel şi pe mama, pe care nici eu nu o mai ţin minte.
M-aş sătura cu o bomboană.
Pe uliţă mă spăl pe picioarele încălţate desculţ, iar ploaia mă udă pe faţă.
Pe noi numai ploaia ne udă pe faţă.
Sistemul de apă şi canalizare care funcţionează perfect, nu există încă.

Trec pe la geamul lui nenea Rahat.
Are mustăţi şi părul negru vâlvoi.
Mă cheamă frumos la el, cu o înjurătură despre o păsărică.
Cum intru, el îmi dă o bomboană şi îşi dă pantalonii jos.
Închid ochii, strâng bomboana între dinţi ca să nu plâng, iar el grohăie peste mine, ca porcul din casă, pe care l-a furat astă noapte.
Ies afară râzând cu ţipete de groază şi fug spre linia de tren părăsită.
Mă aşez pe traverse, ploaia a stat, doar din ochii mei continuă să plouă cu găleata.
......................................................................
Rahat îşi trage pantalonii.
Pantalonii, moderni, au numai jumătatea lor din faţă, fiindcă spatele omului e ceva comun.
Rahat e tulburat, se îmbracă cu partea din faţă la spate şi iese afară în ploaie.
Simte răcoare şi ploaie la partea lui din faţă.
Uliţa e plină de aceleaşi jumătăţi de costume, purtate nonşalant, iar unele, mai elegante, lipsesc total.

Rahat se duce la Bestie acasă.
Au de spălat afaceri murdare.
Bestie invită afară pe bătrâna nevastă de 13 ani, cu cei 15 copii.
Au acum ocazia să facă o baie, mai ales că nu a plouat de vreo 5 luni.
Copiii tăvălesc porcul furat prin noroi, şi viceversa.
Copilăria lor şi a porcului e fericită.
Mama, dată afară, plângând fericită, pleacă spre baba Fasolea să îi dea în bobi.

Prin peretele din spatele vilei lui Bestie, care lipseşte, intră chiar baba Fasolea.
Rahat o pupă pe gură şi o dă de parchetul de pământ, lustruit clisos, încercând să se integreze printre fustele babei.
Baba se zbate, iar Bestie, milos, se prăpădeşte de râs.
Rar om mai calm decât Rahat.
De aceea nu îşi pierde cumpătul şi îi integrează babei cuţitul ninja de 38 de ori în bust.
Bestie, de compasiune, nu se mai opreşte din hohote de râs.
După ce stabilesc planul afacerilor la zi, o iau pe bulevardul de noroi al potecii şi se topesc în ploaia care ne integrează pe toţi.
Din vila lui Bestie, prin uşa care lipseşte şi ea, se prelinge în ploaie, un şuvoi roşu de sânge negru, care se integrează în lava neagră şi rece de pe bulevardul potecă.
....................................................................
Aplecaţi peste terasamentul liniei ferate, eleganţi, doi zdrenţăroşi trudesc cu baroasele, integraţi în muncă.
Azi au de (dez) integrat macazul care bifurcă linia de Olteniţa, spre linia de garaj, părăsită, de la uzinele Faur, foste 23 August.
Pe macaz vor bea la bufetul „La fierul vechi furat”, câte o cinzeacă mare de bere.
Din depărtare se aude trenul de Olteniţa, plin cu cetăţeni europeni de etnie română, fără bilet.
Cei doi o iau la fugă, iar macazul rămâne ne (dez) integrat, schimbat pe direcţia liniei de garaj, ca pe vremuri.
.............................................................................
Eu, Madona, stau veselă şi plâng, pe linia de garaj părăsită şi vărs peste traverse, bomboana dulce de la Rahat, integrată cu fiere şi durere.
Ploaia din ceruri a stat, dar cade neîncetat, limpede, din ochii mei albaştrii, direct pe genunchii zgâriaţi de ghiarele lui Rahat.
Din depărtare aud ca o Salvare, trenul care, venind, fluieră vesel
Aşez, obosită de odihnă, capul pe şina ruginită, moale ca perna pe care dorm acasă, şina care duce la halele părăsite.
.................................................................................
De departe eu, nenea Giovanni, văd totul, alerg şi strig la mecanicul brunet închis.
El înţelege că doresc să îl salut şi râde la mine, trăgând semnalul.
……………………………………………………………..
Locomotiva trece de macaz, grăbind să revină la mama uzină.
Calcă uşor peste părul bălai, care acoperă un cap mic şi obosit.
Ajunge în hala unde a fost fabricată.
O roată neagră înaintează nonşalant , fâlfâind înfăşurată pe o spiţă, o şuviţă blondă, cu perle sângerii.
Rahat şi Bestie, stând pe vine, după un perete al halei, re-integrează în natură, cu vânturi, ciorba mixtă din oase de peşte, porc şi găină, consumată aseară.
Cu un ultim efort, locomotiva se integrează şi ea, în peretele halei, care se prăbuşeşte lin, cu un zgomot infernal, integrând definitiv pe Rahat şi Bestie peste rahaţii de ciorbă digerată, consumată aseară.

Peste Bucureşti se lasă o seara feerică, cu furtună şi grindină.
Gropile din bulevardele asfaltate cu noroi, devin invizibile.
Efectele benefice ale nediscriminării din ultimi 50 de ani, se văd foarte clar şi azi, mai ales noaptea.


Transmis din Rezervaţia Autonomă România, prin videoportare cu aparatul Morse,
pentru Europeo Pulito,
Giovanni Leproso Nafia.
Mâine, 32 noiembrie 2051.

Nota noastră, românească: orice aesămănare cu realitatea de azi, e total adevărată.

video

(Preluare de pe neogen)

Niciun comentariu: