Clonarea în vid

Notă:
Într-un sit arheologic de la Marea Neagră, printre gunoaie şi meduze moarte, s-au găsit urme ale anticului limbaj al Internetului.
Publicăm mai jos, reconstituit, următorul document.
Data străveche e înscrisă în chiar conţinutul lui.
Am apelat la un expert de pe plajă pentru a comenta subiectul, rămas actual şi în zilele noastre.
Iată textul original:

„Incepand cu 14 ianuarie, strainilor care doresc sa intre in Marea Britanie si au nevoie de viza li se vor lua si amprentele digitale, sustine Rador.Potrivit noului sistem, turistilor din 133 de tari, care insumeaza aproape trei sferturi din populatia globului, trebuie de acum inainte sa le fie verificate amprentele digitale si comparate cu baza de date detinuta de autoritatile britanice vamale. Guvernul de la Londra a declarat ca este necesar sa fie descurajate persoanele care se folosesc de identitati false pentru a intra in Marea Britanie.Printre cei care incearca sa intre fraudulos in regat se numara cei care anterior au cerut azil Marii Britanii si au fost respinsi sau deportati, cei care au dosare penale sau cei cu intentii teroriste. Autoritatile au detectat pana in prezent aproximativ 5000 de cazuri de identitate falsa.”


Clonarea în vid

Suntem în pezent, inclusiv clonele noastre, peste 17 miliarde.
Posibilitatea de a ne recunoaşte între noi a devenit din ce în ce mai dificilă.
Trebuie să avem în vedere, că numărul de combinări care se poate realiza cu semnalmentele noastre este limitat matematic.
El a fost calculat şi este de 13 miliarde.000.082, deci a fost deja depăşit cu 4 miliarde.
Printre noi circulă nestingheriţi hoţi, criminali, terorişti, pe care îi credem oameni de bună credinţă, prieteni de ai noştri.
Mereu se caută noi metode ca să-i recunoaştem, chiar şi pe cei mai apropiaţi,chiar şi pe părinţii şi copiii noştri.
Fiindcă există deja, printre cele 17 miliarde, 8 miliarde de oameni care au aceeaşi înfăţişare (4 miliarde repetă înfăţişarea a 4 miliarde din ceilalţi 13 miliarde.
Există sigur, deci 2, 3, 4 sau chiar mai mulţi oameni, cu exact acelaşi fizic).
Nu mai eşti sigur dacă cea cu care te culci este soţia ta, precum nici că cel cu care se culcă soţia ta, eşti tu.

Trebuie să fac o paranteză
Încă din secolele trecute, terorismul făcea ravagii, (vezi documentul de mai sus, găsit la Marea Neagră), dar nu aşa de multe ca în zilele noastre.
De aceea şi atunci se luau măsuri stricte de securitate.
Ca să te lase în avion, se uitau la poza degetelor.
Numai că imediat a apărut metoda de a înşela:
Oamenii îşi puneau, la îmbarcare degete de copil, aşa că puteau trece liniştiţi cu bombele legate la brâu, sau cu droguri (pe atunci bombele şi drogurile erau interzise).
Apoi, când autorităţile s-au prins la şmecherie, te recunoşteau după cristalinul ochilor.
Dar şi această metodă a fost contracarată.
Nimic mai ieftin decât să introduci, în fiecare ochi, câte un cristal de sare de bucătărie.
Când autorităţile au aflat această practică, au interzis accesul cu sare pe aeroport şi au căutat metode mai eficiente, în special pentru călător.
De exemplu, doctorul îţi scotea ochii chiar înainte de decolare şi te prezentai fără probleme la avion.

Cu totul alte metode se folosesc acum, în secolul nostru 23,5.
Le voi reda pe scurt mai jos, fiindcă la noi se aplică de numai vreo 108 ani.

O voi lua metodic.
Acum 3 ani soţia mea, cu ajutorul meu, a născut un băieţel, cu părul negru şi creţ, botezat Bebe.
Tot atunci, am cumpărat o căţeluşă cu părul alb şi creţ, Pepa.
Ea a devenit tovarăşa băiatului nostru, iar amândoi bucuriile vieţii noastre.
Pentru înregistrarea lui Bebe, ne-am prezentat la Oficiul Clonării, fostul Oficiu de Stare Civilă din secolele trecute, unde a fost scanat integral.
I s-au luat dimensiunile feţei, corpului, membrelor, creerului.
Datele au fost introduse în Softul Mondial de Urmărire a Persoanei, Până la Oprirea Definitivă a Respiraţiei.
De acum încolo, el poate fi recunoscut instantaneu în orice punct de verificare din Univers, şi la orice vârstă.
Programul ţine seama de trecerea timpului şi de vreme (factorii climatici), care influenţează dezvoltarea unei fiinţe, modificând o dată pe minut, portretul robot al persoanei din baza de date.
Ba au fost cazuri când omul decedase, dar Softul îi dezvolta mai departe portretul, arătând chipul lui viu la 170 de ani.
S-a constatat, cu această ocazie, că nu există nici o diferenţă între fizicul unui mort şi al unuia viu la această vârstă.

La naşterea băiatului, odată cu prezentarea la Oficiu, am predat, conform legii, într-un plic de plastic, 3 fire din părul lui, pentru reconstituirea ADNului.
În caz de dubiu, asupra identităţii persoanei, imediat se obţine clonarea, originalul fiimd eliminat prin aruncarea în mare şi înlocuit cu clona, care devine original.
Vecinul meu, care nu are copii, m-a rugat să duc la Oficiu, căţelul lui cu părul negru şi creţ, ca al băiatului meu şi, conform legii, 3 fire din părul animalului.
Bineînţeles că l-am servit cu plăcere.
(Având grijă să nu încurc plicurile cu fire de păr, deşi erau identice.)
Clona, întrucât e obţinută cu ultimele date antropometrice ale originalului, este la acelaşi nivel de dezvoltare cu acesta.
Pentru clonare se folosesc firele de păr depuse la Oficiu la naştere.
Avantajul e că se obţine acelaşi copil, tânăr sau adult, din chiar momentul când originalul a fost aruncat în mare (de obicei în Marea Neagră).
Pentru a nu crea şocuri psihologice familiei, înlocuirea originalului cu clona sa, este secretă.
În acest fel, familia nu ştie dacă are de-a face în continuare cu originalul sau cu clona sa şi nu are voie să se îndoiască.
Doar în caz de dispariţii, familia poate cere clonarea, care în acest caz nu mai este secretă.
Sunt numai avantaje, iată.
Nu mai există tragedii familiale, deci.

Iar acum plec la avion, cu băiatul nostru.
Povestea străbunicul meu, cum prin anii 2050, transportul se mai făcea cu avioane cu reacţie.
Deseori reacţia întârzia sau se inversa.
De aceea multe zboruri se amânau, se anulau, sau avioanele cădeau ca muştele.

Avioanele vechi, cu reacţie, au fost de mult înlocuite cu avioane cu vid.
Ele au acelaşi aspect, dar nu au aripi şi coadă, şi, bineînţeles nici fuselaj, iar impulsul nu mai este dat de jetul de gaze arse, ci de jetul mult mai puternic de vid.
Se ştie că vidul este mereu proaspăt şi nu este poluant.
Vidul se aduce din spaţiul cosmic, unde este în cantitate infinită.
O caracteristică unică a vidului, este aceea că, o cantitate mică este la fel de grea ca şi o cantitate oricât de mare, conform legii Conservării Universale a Vidului.
Aşa că odată alimentat cu o cantitate de vid, avionul are orice cantitate de care are nevoie pentru zbor.
(Zborul cu vechile avioane cu reacţie, era pe axa spaţiului.
De la fereastră vedeai cum trece spaţiul pe lângă tine.
Avioanele cu vid, zboară pe axa timpului.
De la fereastră simţi cum trece timpul şi îmbătrâneşti, priveliştea nu se schimbă.)

În faţa tunelului de propulsie se face controlul persoanelor după metode moderne actuale.
La tunel m-am întâlnit cu vecinul nostru, însoţit de Pepe, căţelul tare şmecher, care vine adesea la noi, să se joace cu Pepa şi Bebe.

Primul am intrat eu la punctul de control şi am ieşit, cred, tot eu.
Apoi a intrat Bebe, băiatul meu şi a ieşit, tot el, dar schimbat, fiindcă arăta ca Pepe, căţelul vecinului.
A urmat vecinul meu, care a ieşit, cred, tot el.
Iar ultimul a intrat Pepe, care mi s-a părut mult schimbat la ieşire, fiind identic cu Bebe al nostru.
Atât Bebe, cât şi Pepe aveau acelaşi păr negru şi creţ.
Considerând situaţia în ansamblu, am simţit că mă apucă ameţeala şi îmi e greu să accept noile înfăţişări.
Întrucât Softul Mondial dă rezultate precise, nu avem voie să ne îndoim de exactitatea lor.
Dacă se efectuase o clonare, aceasta avea la bază ADNul din firele de păr depuse la arhivă, cu toată atenţia, chiar de mine.
Atunci s-a petrecut ceva de neînţeles: Bebe al meu, care arăta ca Pepe, a fugit la vecinul meu, schelălăind, iar Pepe, căţelul vecinului, care arăta ca Bebe, a venit plângând la mine.
În această situaţie aiuritoare, ne-am întors acasă cu toţii, puţin bulversaţi.
Am discutat situaţia cu soţia, cea care dăduse naştere lui Bebe, care arăta acum ca Pepe.
Ea a început să plângă în hohote şi a zis că Pepe este copilul ei, iar Bebe nu e altceva decât, vai, un câine.
Numai Pepa, căţeluşa noastră se bucura, deoarece ea îi iubea pe amândoi aproape la fel.
O deosebire făcea, doar fiindcă îl mirosea acum numai pe Bebe la organele genitale, în timp ce înainte îl mirosea numai pe Pepe.

Viaţa şi-a reintrat încet, încet în normal.
Bebe, care arăta ca Pepe şi căţeluşa Pepa, se iubeau şi mai mult, decât înainte de a merge la avion.
Toată ziua se hârjoneau.
Nevastă-mea avea încă dubii, pe care le exprima plângând pe ascuns.
Pepe al vecinului meu, începuse să înveţe să doarmă în coteţ.
Vorbea din ce în ce mai puţin şi lătra din ce în ce mai des.
Când mai primea şi câte un os, urla de fericire cu glasul lui Bebe, de se auzea până la noi şi ne sfâşia inima.
Timpul a trecut uşor, iar acum pot să vă anunţ o veste bună:
Pepa, căţeluşa noastră albă, fără să se împerecheze, fiindcă nu se joacă decât cu Bebe, copilul nostru drag cu părul negru şi creţ, a fătat 6 căţeluşi superbi.
Toţi au părul creţ şi sunt albi cu pete negre.

Nu ştiu ce a deranjat-o asta pe fosta mea nevastă, zic fosta, fiindcă a divorţat şi s-a căsătorit cu vecinul meu, părăsindu-l pe Bebe pentru Pepe, pe care am auzit că îl culcă în pat şi îl duce la şcoală.

………………………………………..
După 20 de ani (cf. Alex. Dumas- tatăl):
De mulţi ani, am rămas singur:
Pepa a fugit, după un an, pe străzi cu căţeii ei, iar Bebe a urmat-o dând din coadă.

Ieri am plecat în lume cu avionul cu vid.
În avion era şi Pepe.
Este student şi expert în clonarea în vid, noua soluţie de identificare.
El a mers cu avionul mai departe în lume.
Eu am sărit în vid, din mers, aterizând pe o plajă murdară de la Marea Neagră.
Acolo cineva citea un document scris în vechiul limbaj Internet.

Era Originalul meu.

Eugen Danescu